Directorul Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi-a dat demisia
Stiri Botosani Thursday, 31 July 2014 Actualitate"În contextul evenimentelor de astăzi (miercuri - n.r.), Vasile Pintilie anunţă că îşi depune demisia de onoare, din funcţia de director general al Administraţiei Naţionale `Apele Române`, funcţie pe care o deţinea din anul 2012", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de instituţie.
Premierul Victor Ponta a cerut demiterea directorului Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR), aflat la acest moment în concediu, au declarat miercuri după-amiază, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Solicitarea de demitere a lui Vasile Pintilie a fost adresată ministrului Mediului, în subordinea căruia funcţionează instituţia. Cererea a fost transmisă imediat după comandamentul pentru situaţii de urgenţă, reunit miercuri după-amiaza la Guvern.
După mediatizarea informaţiei privind cererea lui Ponta, directorul de la "Apele Române" l-a sunat pe premier şi l-a informat că a coordonat, prin telefon, întreaga activitate a instituţiei în timpul inundaţiilor.
Purtătorul de cuvânt al ANAR, Ana-Maria Agiu, a declarat, tot pentru MEDIAFAX, că directorul instituţiei a vorbit la telefon cu premierul şi i-a prezentat activitatea sa de la debutul inundaţiilor.
Agiu a precizat că Vasile Pintilie, care este în concediu de la începutul săptămânii, a coordonat, prin telefon, toate activităţile desfăşurate de ANAR în această perioadă, fără a se deplasa la faţa locului.
Pintilie nu a precizat dacă premierul i-a comunicat, la finalul discuţiei, ceva legat de schimbarea sa din funcţie.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Bani plătiți persoanelor decedate și pensii de urmaș acordate ilegal: Ministrul Muncii anunță verificări și corectarea erorilor din sistem
Ministrul Muncii, Florin Manole, anunță că vor fi identificate și corectate greșelile din sistemul public de pensii, după ce un raport al Curții de Conturi a semnalat nereguli majore. Printre p...
Rezerva valutară a României, în scădere cu peste 1,5 miliarde de euro în octombrie!
Banca Națională a României a raportat, la 1 octombrie 2026, rezerve valutare mai mici cu aproape 1,5 miliarde de euro față de sfârșitul lunii septembrie. Concret, potrivit unui com...
Botoșaniul are un pizzaiolo de aur: ”Munca, disciplina și pasiunea te pot duce pe cea mai înaltă treaptă!” - FOTO
Botoșăneanul Alin Acsinte este un pizzaiolo. Este profesionistul dedicat în fabricarea de pizza, cel care creează și gătește cu măiestrie pizza autentică. A muncit ani în...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.28 secunde