Directorii societăților subordonate Consiliului Local vor fi evaluați!

Directorii instituțiilor de cultură subordonate Consiliului Local, respectiv Filarmonica, Teatrul Mihai Eminescu și Teatrul de Păpuși, și cei ai societăților Locativa, Eltrans și Urban Serv vor fi evaluați în perioada următoare.

Cu ocazia evaluării se va analiza modul în care aceștia au dus la îndeplinire indicatorii stabiliți în contractele de management.

În ceea ce privește salarizarea directorilor acestor instituții, din acest an reprezentanții municipalității iau în calcul două variante.

Una dintre acestea ar fi salarizarea în funcție de îndeplinirea unor indicatori de peformanță, stabiliți anterior, sau diminuarea salariului la nivelul salariului viceprimarului.

Pe lângă șefi, va fi evaluată și activitatea angajaților din instituțiile și societățile subordonate Consiliului Local, dar și a salariaților din Primăria Botoșani.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

FC Botoșani - Petrolul 1-3, un meci cu două cartonașe roșii. Primul eșec acasă pentru Croitoru în acest sezon

Friday, 23 October 2026

FC Botoșani nu mai pierduse acasă în campionat de pe 7 martie, când Petrolul a învins-o în ultima etapă a precedentului sezon regulat. Tot ploieștenii le-au venit de hac pe...

DNA: Control judicar pe cauțiune de 50.000 de lei!

Friday, 23 October 2026

Procurorii ​DNA ​au ​luat ​măsura ​controlului ​judiciar ​pe ​cauțiune ​pentru ​60 ​de ​zile, ​față ​de ​șeful ​Serviciului ​Public ​Comunitar ​Regim ​Perm...

Măsuri de urgență pentru siguranța în școli: Se suplimentează paza, crește numărul de consilieri psihologici școlari, se modifică legislația penală!

Friday, 23 October 2026

Premierul Luca Niculescu a convocat vineri Grupul de lucru pentru prevenirea şi combaterea violenţei în mediul şcolar, stabilind un pachet de măsuri urgente ce prevăd întărirea pazei...