Scopul acestui program este de aducere a unui număr cât mai mare de copii, provedind din familii defavorizate, la grădiniţă. Familiile din care provin aceşti copii vor primi un tichet social în valoare de 50 de lei. Aceste tichete vor fi distribuite de primării, iar banii necesari vor fi asiguraţi de la bugetul de stat.
Acest program, reglementat prin Legea 248/2015, preia mecanimsul central al programului pilot Fiecare copil în grădiniţă, gândit în special pentru zonele rurale extrem de sărace şi implementat începând cu anul 2010 de către Asociaţia OvidiuRo în parteneriat cu Ministerul Educaţiei.
Stimulentele educaţionale se acordă copiilor din familii defavorizate în condiţiile în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele criterii:
a) vârsta minimă a copilului este de 3 ani, împlinită oricând pe parcursul anului şcolar curent - copiii pot fi înscrişi la grădiniţă şi înainte să împlinească vârsta de 3 ani, dacă spaţiul o permite, dar devin eligibili în luna în care împlinesc vârsta de 3 ani;
b) vârsta maximă a copilului este de 6 ani, împliniţi după data de 1 septembrie a anului şcolar curent, în conformitate cu prevederile Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale metodologiei de înscriere în învăţământul primar;
c) venitul lunar pe membru de familie este de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură, prevăzut de Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.
La nivelul judeţului Botoşani sunt aproximativ 4.000 de potenţiali beneficiari ai programului.