Director nou pentru Staţiunea Popăuţi
EXCLUSIV!

Concursul pentru conducerea Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi are un câştigător.

Potrivit unui anunţ al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice "Gheorghe Ionescu- Şişeşti", Traian Ştefan Atanasiu a fost declarat admis în urma derulării celor trei probe ale concursului, la care a obţinut un punctaj de 80,83 de puncte.

Contracandidatul său, Claudiu Ştirbăţi, s-a retras din concurs pe parcursul probelor. În atari condiţii, după parcurgerea procedurilor legale, conducerea Academiei îl va numi pe Traian Ştefan Atanasiu în funcţia de director al Staţiunii.

"Sper că, alături de viitorii mei colegi, vom reuşi să dezvoltăm partea de cercetare, cea mai importantă, din cadrul Staţiunii", susţine Traian Ştefan Atanasiu.

În prezent, câştigătorul concursului este cercetător în cadrul Staţiunii de Cercetare- Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Secuieni- Bacău şi doctorand al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară "Ion Ionescu de la Brad" Iaşi.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Zeci de biserici din județul Botoșani își sărbătoresc hramul de Sfântul Mare Mucenic Dimitrie!

astăzi, 14:22

Credincioșii din municipiul Botoșani, Dorohoi și zeci de localități din județ sunt așteptați să participe la slujbele religioase dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâto...

Aglomerație în două puncte de frontieră din țară, se recomandă tranzitarea prin Botoșani!

astăzi, 13:38

În PTF Sculeni și Albița, la această oră, se înregistrează un trafic intens pe sensul de ieșire din Republica Moldova, ceea ce îngreunează accesul autovehiculelor către punct...

Toamna, sărbătoare a creativității la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” din Hlipiceni! (Foto)

astăzi, 13:23

Toamna a adus culoare, veselie și creativitate la Școala Gimnazială „Dan Iordăchescu” Hlipiceni, unde preșcolarii și elevii au participat la activități educative și recreative ded...