Director din Botoşani, chemat să "dea cu subsemnatul" la DGA!

Directorul Staţiunii de Cercetare Popăuţi, liberalul Ionică Nechifor, a fost chemat să "dea cu subsemnatul" la DGA, după ce a fost depusă o sesizare pe numele acestuia.

Liderul liberalilor este convins că aceste reclamaţii sunt făcute de prietenii politici şi se aşteaptă ca toţi liberalii care deţin funcţii importante în instituţii să se trezească cu sesizări pe la diverse organe de anchetă.

"Avem prieteni dragi politici care se ocupă doar de liberali. Domnul Nechifor, pe lângă activităţile pe care le face, mai stă şi pe la DGA şi dă cu subsemnatul. Avem prieteni dragi care scriu. Sunt nişte aberaţii reclamate de prietenii noştri dragi care vor să scape de noi şi nu în picioare, să ne batem pe teren, ci prin reclamaţii pe sub masă", a spus Florin Ţurcanu.

"Eu o consider o hărţuire şi o obstrucţionare în strategia mea de dezvoltare a Staţiunii", este de părere Ionică Nechifor.

Şeful PNL este convins că, la fel ca în cazul lui Radu Judele, şi în cazul directorului de la Popăuţi se va dovedi că este nevinovat.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

astăzi, 19:22

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

astăzi, 18:45

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...

La mulți ani! Militarii din Botoșani au marcat Ziua Artileriei Terestre! - FOTO

astăzi, 17:53

Pe 10 noiembrie se împlinesc 183 de ani de la înființarea primei baterii de artilerie din Țara Românească, prilej de sărbătoare și pentru Batalionul 335 Artilerie „Alexan...