Directoare din Ministerul Sănătăţii, REŢINUTĂ pentru şase infracţiuni de luare de mită

O directoare din Ministerul Sănătăţii a fost reţinută de procurorii DNA, pentru şase infracţiuni de luare de mită, fiind suspectată că a primit bani şi produse cosmetice de la mai multe persoane, chiar în biroul său din minister, pentru a aviza puncte de lucru farmaceutice.

  Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vineri dimineaţă procurorii au reţinut-o pentru 24 de ore pe Mihaela Ela Udrea, director al Direcţiei Politica Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Ministerul Sănătăţii, pentru şase infracţiuni de luare de mită, din care două în formă continuată.

Anchetatorii spun că în perioada 16 aprilie - 27 august Mihaela Udrea a primit în biroul său din Ministerul Sănătăţii, de la şase persoane, sume de bani şi produse cosmetice, pentru avizarea unor puncte de lucru farmaceutice.

Joi, procurorii au organizat un flagrant, asupra directoarei fiind găsită suma de 2.000 de lei, iar în biroul acesteia au fost descoperite, la percheziţii, mai multe plicuri în care erau aproximativ 4.000 de lei şi mai multe produse cosmetice.

Mihaela Udrea va fi dusă, vineri, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

COSR a dat-o în judecată pe Elisabeta Lipă, dar a revenit cu un comunicat în care aproape că-și prezintă scuze!

astăzi, 21:16

În urma controlului Curții de Conturi, când s-a verificat inclusiv modul în care unele federații sportive au acordat premieri după ultimele două ediții ale Jocurilor Olimpice, T...

Reforma administrativă: 429 de localități mici din România dispar în forma actuală!

astăzi, 19:12

Planul vizează în primă fază comasarea voluntară a celor 429 de localități din România cu mai puțin de 1.500 de locuitori. Primăriile care acceptă unificarea vor primi stimulente ...

Medicul concediat în urmă cu trei ani, după moartea Alexandrei Ivanov, va fi reangajat! Decizia este definitivă

astăzi, 18:14

Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani este obligat de instanţă să o reangajeze pe doctoriţa Mariana Pitrop, cea care fusese concediată după moartea Alexandrei Ivanov, în august 2023, la M...