Directiva NKVD, din 1947: "La facultati sa ajunga cu prioritate cei care nu sint interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma"

Un extras din Directiva NKVD-ului pentru tarile din orbita sovietica. Documentul, strict autentic, elaborat de NKVD la 2 iunie 1947, a fost descoperit în biroul lui Boleslaw Bierut, preşedinte al Poloniei (1945-1952) şi publicat pentru prima dată în ziarul polonez "Novi Dzienic", în 1981. Acelaşi document a mai fost descoperit şi în Cehoslovacia, Germania, Bulgaria. În mod sigur a fost aplicat şi în România, deşi SRI nu a confirmat existenţa lui în arhivele Securităţii (romania-rusi.info):   

40. Atentie ca reprezentantii opozitiei politice sa fie inchisi. Sa se prelucreze acei opozanti care se bucura de stima populatiei bastinase. Inainte ca ei sa se intipareasca in constiinta maselor, trebuie lichidati prin asa-numite "intamplari neprevazute" sau inchisi sub acuzatie de crima de drept comun.   

41. Trebuie impiedicata reabilitarea celor condamnati in procese politice. Daca aceasta reabilitare devine inevitabila, se admite doar cu conditia ca acel caz sa fie considerat o greseala judecatoreasca; nu va avea loc reluarea procesului, respectiv pricinuitorii judecatii gresite nu vor fi convocati.   

42. Acei conducator numiti de catre partid care prin activitatea lor au produs pierderi sau au trezit nemultumirea angajatilor sa nu fie chemati in judecata. In cazuri drastice se recheama din functie, fiind numiti in pozitii similare sau superioare. La sfarsit trebuie pusi in functii de conducere si tinuti in evidenta ca si cadre de rezerva pentru perioada schimbarilor ulterioare.   

43. Se aduc la cunostinta publicului procesele acelor persoane cu pozitie de conducere (in primul rand din cadrul armatei, ministerelor, serviciilor importante, cadrelor didactice) care sint invinuite de atitudine impotriva poporului, socialismului, industrializarii. E o actiune ce atrage atentia maselor populare   

44. Cei care lucreaza in diferite functii trebuie sa fie schimbati si inlocuiti cu muncitori cu cea mai mica pregatire profesionala, necalificati.    45. Trebuie ca la facultati sa ajunga cu prioritate cei ce provin din cele mai joase categorii sociale, cei care nu sint interesati sa se perfectioneze la nivel inalt, ci doar sa obtina o diploma.   



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Este hram în biserica ridicată de un fost președinte de Tribunal, cunoscută pentru cele 22 de turnulețe! – GALERIE FOTO

Saturday, 7 November 2026

Este albă, impunătoare, de o frumusețe care îți taie răsuflarea. Biserica ”Sfinții Voievozi” din municipiul Botoșani se zărește de departe, în albul maiestuos al zidur...

Nu a stat departe de concubină și a fost plasat sub control judiciar!

Saturday, 7 November 2026

La data de 06 noiembrie 2026, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare din cadrul Poliției Municipiului Botoșani și a dispus măsura controlului judiciar pentru o ...

O locuință și un depozit de cereale protejate de flăcări, incendiu izbucnit la Știubieni! (Foto)

Saturday, 7 November 2026

Un incendiu s-a produs astăzi, în jurul prânzului, într-o casă din localitatea Știubieni. Bunurile din două camere au fost cuprinse de flăcări. În momentul producerii eve...