Din 2017, ar putea disparea venitul minim garantat si celelalte ajutoare sociale

Regulile referitoare la acordarea venitului minim garantat, a alocatiei pentru sustinerea familiei si a ajutorului pentru incalzirea locuintei ar putea fi schimbate de la 1 iulie 2017, conform unui proiect de act normativ initiat de Ministerul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice (MMFPSPV). Autoritatile vor, mai exact, sa reuneasca aceste trei ajutoare intr-unul singur: venitul minim de insertie.

Conform Avocatnet.ro, proiectul de lege privind venitul minim de insertie a fost lansat vineri in dezbatere publica, pe site-ul MMFPSPV. Venitul minim de insertie va reprezenta un beneficiu de asistenta sociala ce va putea fi acordat familiilor si persoanelor singure aflate in dificultate, pentru a preveni si a combate saracia si riscul de excluziune sociala.

"Situatia de dificultate este situatia in care se afla persoanele care, la un moment dat, pe parcursul ciclului de viata, din cauze socio-economice, de sanatate si/sau care rezulta din mediul social de viata dezavantajat, si-au pierdut sau limitat propriile capacitati de integrare sociala. (...) Instituirea venitului minim de insertie se bazeaza, in principal, pe solidaritate sociala, subsidiaritate, participarea beneficiarilor, stimularea integrarii pe piata muncii a persoanelor apte de munca si focalizarea sprijinului", scrie in document.

Venitul minim de insertie va reprezenta un sprijin financiar acordat de stat familiilor si persoanelor singure in dificultate pentru acoperirea nevoilor minime de trai si de locuire. Totodata, acesta va ajuta la prevenirea saraciei copiilor si stimularea participarii in sistemul de educatie.

Concret, potrivit prevederilor propunerii legislative, autoritatile vor reuni venitul minim garantat, alocatia pentru sustinerea familiei si ajutorul pentru incalzirea locuintei intr-un singur ajutor: venitul minim de insertie. Prin urmare, acesta din urma va fi compus din una sau mai multe dintre urmatoarele ajutoare financiare:

-ajutor social;
-alocatie pentru familia cu copii;
-supliment pentru locuire.

Totusi, venitul minim de insertie va putea sa fie acompaniat, in functie de nevoile beneficiarilor, de ajutoare complementare. De exemplu, bani pentru participarea pe piata muncii, pentru plata contributiilor la sanatate, pentru plata asigurarii obligatorii a locuintei sau pentru depasirea unor situatii de dificultate temporara (incendii, pierderea locuintei sau afectiunile medicale ce necesita tratamente costisitoare).

In expunerea de motive a proiectului de lege, initiatorii lamuresc ca introducerea venitului minim de insertie are la baza o serie intreaga de avantaje fata de actualul sistem de ajutorare a familiilor si persoanelor singure. Printre altele, este vorba de reasezarea pragurilor de venit si configurarea mai echitabila a nivelului cuantumurilor beneficiilor sociale, eficientizarea procesului de stabilire si plata a drepturilor, simplificarea procedurilor si reducerea costurilor administrative si efectuarea unei plati unice lunare pentru fiecare beneficiar.

Important! Introducerea venitului minim de insertie este planificata, conform propunerii de act normativ, pentru data de 1 iulie 2017. La acel moment, drepturile la venitul minim garantat, alocatia pentru sustinerea familiei si ajutorul pentru incalzirea locuintei vor inceta de drept. Pentru obtinerea venitului minim de insertie, cererile vor trebui depuse cu 60 de zile inainte de intrarea in vigoare a noii legi.

Limita maxima de venituri pentru acordarea ajutorului va fi de 700 de lei

Familiile si persoanele singure vor putea sa beneficieze de venitul minim de insertie in masura in care indeplinesc conditiile de eligibilitate si obtin venituri nete lunare ajustate de maximum 1,400 ISR. In prezent, valoarea indicatorului social de referinta este de 500 de lei, astfel ca vorbim de o limita de 700 de lei.

"Venitul net lunar ajustat reprezinta suma care revine fiecarui membru de familie din venitul net lunar total al acesteia, dupa aplicarea coeficientilor de echivalenta corespunzatori dimensiunii familiei, denumiti in continuare coeficienti de echivalenta", este punctat in proiect. Coeficientii de echivalenta vor fi 1 pentru persoana singura sau pentru un singur membru de familie si 0,5 pentru fiecare persoana in plus (adult sau copil).

Venitul minim de insertie se va constitui din totalul sumelor aferente ajutorului social, alocatiei pentru familia cu copii si suplimentului pentru locuire. Acestea vor fi stabilite in functie de incadrarea veniturilor nete lunare ajustate in limitele urmatoare:

-pentru ajutorul social, pana la un venit mediu net lunar ajustat de 260 de lei (0,520 ISR), ce se ia in calcul la stabilirea veniturilor cumulate ale familiei;
-pentru alocatia pentru familia cu copii, pana la un venit net lunar ajustat de 700 de lei (1,400 ISR);
-pentru suplimentul pentru locuire, pana la un venit net lunar ajustat de 700 de lei (1,400 ISR).

Important! Atunci cand se vor stabili veniturile nete lunare totale vor fi luate in considerare toate veniturile impozabile si neimpozabile prevazute de Codul fiscal.

Solicitarea VMI se va face in scris sau electronic

Persoanele indreptatite sa beneficieze de venitul minim de insertie vor putea sa-l solicite in scris sau electronic. Cererea va trebui sa fie insotita de o declaratie pe propria raspundere si de un angajament de plata.

"Venitul minim de insertie se acorda la cererea scrisa sau electronica a persoanei indreptatite, a reprezentantului familiei sau a reprezentantului legal al persoanei indreptatite, insotita de declaratia pe proprie raspundere privind veridicitatea datelor inscrise in cerere, precum si de un angajament de plata pentru situatiile in care se pot constata drepturi acordate necuvenit", prevede proiectul de lege.

In esenta, cererea va include componenta familiei, veniturile realizate de membrii sai, bunurile detinute, tipul de locuinta, sistemul de incalzire folosit si numarul persoanelor care locuiesc la aceeasi adresa de domiciliu/resedinta. De asemenea, vor fi incluse informatii despre situatia educationala si profesionala a membrilor de familie, precum si despre nevoile speciale si situatiile particulare in care se regasesc acestia.

Cererea pentru acordarea venitului minim de insertie, impreuna cu documentele doveditoare si angajamentul de plata, vor fi depuse in format tiparit sau transmise in format electronic catre primaria localitatii.

Plata venitului minim de insertie se va face lunar, de catre agentiile teritoriale pentru plati si inspectie sociala, in cazul ajutorului social si/sau alocatiei pentru familia cu copii. Aceasta se va face prin mandat postal sau intr-un cont bancar.

Plata suplimentului pentru locuire, in cazul  ajutorul pentru combustibili solizi si petrolieri, se va face o singura data in fiecare an pentru toata perioada sezonului rece (adica intervalul cuprins intre 1 noiembrie si 31 martie). Plata suplimentului pentru locuire in cazul ajutorului pentru energie termica, energie electrica sau gaze naturale se va face direct la furnizori, scrie sursa citata.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciprian Manolache: „PSD e singurul partid care are programe pentru pregătirea forței de muncă înalt calificată pentru industriile competitive”

astăzi, 14:02

Ciprian Manolache, inspector scolar general adjunct și profesor de limba și literatura română la Liceul Pedagogic "Nicolae Iorga" din Botoșani, candidat PSD pentru Camera Deputați...

Zi neagră pentru muzica românească: Marius Bațu și Gabriel Cotabiță s-au stins din viață! (Foto, Video)

astăzi, 13:03

Ne-a părăsit Marius Bațu! Unul dintre cei mai apreciați cântăreți de muzică folk din România, Marius Bațu, a murit la vârsta de 65 de ani. Nicu Alifantis a transmis un mes...

Ieșenii îi laudă pe botoșăneni, dar speră la o victorie în derby-ul Moldovei: ”Vor fi orgolii mari!”

astăzi, 12:45

Politehnica Iași va întâlni luni, la Botoșani, formația locală FC, într-o partidă din etapa a XVII-a a Ligii I de fotbal. Ieșenii și-au prezentat punctul de vedere legat de me...