Diferenţele salariale ale profesorilor, la mâna CL: Rectificare bugetară rapidă, dacă nu, banii se întorc la bugetul de stat!
Stiri Botosani Monday, 8 December 2014 ActualitateÎn urmă cu câteva zile, Executivul a decis să se plătească în decembrie și tranșele pentru hotărârile judecătorești aferente anului 2015, pentru mai multe categorii de bugetari.
"Banii sunt virați, dar Consiliul Local trebuie să facă o ședință în care să rectifice bugetul local și după aceea să dea la școli. Acest lucru trebuie să se întâmple repede, până în data de 19 decembrie, dacă nu, banii se întorc la bugetul de stat. Consiliul Local are datoria să facă această rectificare. Nu cred că își vor asuma răspunderea să nu facă o ședință de Consiliu Local, să returneze banii", precizat Iuliana Nacu, liderul Sindicatului Învățământului Preuniversitar Botoșani.
"Așteptăm decizia de repartizare a sumelor de la administrația Județeană a Finanțelor Publice, după care vom face o ședință extraordinară în care să repartizăm aceste sume pe instituții", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.
La Botoșani, sunt profesori care au de încasat sume de până la 5.000 de lei.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!
Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...
Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)
Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...
AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.83 secunde