Dezbatere pentru fonduri europene, la Prefectură

Întâlnirea pentru noi finanţări POSDRU, care a fost amânată săptămâna trecută din cauza ninsorii, va avea loc mâine, la ora 11. Reprezentanţii Organismului Intermediar Regional POSDRU Regiunea Nord-Est au confirmat că vor ajunge mâine la Botoşani, ca parteneri ai Instituţiei Prefectului pentru acţiunea de informare.

La eveniment sunt aşteptaţi specialişti şi reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale din judeţul Botoşani, ai A.J.O.F.M, organizaţiilor patronale, sindicale şi ONG.

Agenda include considerente privind implementarea proiectelor POSDRU şi cereri de propuneri de proiecte care vor fi lansate în anul 2013, aferent domeniilor majore de intervenţie 5.1, 5.2, 6.3. – dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare, promovarea sustenabilităţii pe termen lung a zonelor rurale în ceea ce priveşte dezvoltarea resurselor umane şi ocuparea forţei de muncă, respectiv promovarea egalităţii de şanse pe piaţa muncii .

Dezbaterea va avea loc în Sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

Saturday, 31 October 2026

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

Saturday, 31 October 2026

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

Saturday, 31 October 2026

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...