Detalii cutremurătoare în cazul surorilor violate de tată! Mama fetelor știa totul, dar a tăcut!
Stiri Botosani Sunday, 8 May 2016 ActualitateTotul a început anul trecut, după ce fata cea mare, care nu este fiica biologică a bărbatului de 38 de ani, dar care a fost crescută de acesta încă de când avea câteva luni, și-a făcut un iubit. Dumitru A. a început să îi reproșeze acesteia că întreține relații sexuale cu prietenul pe care îl are, dar reproșurile nu erau sub forma unor mustrări părintești, ci mai degrabă un reproș că nu face și cu el același lucru.
Într-una din zilele din luna iunie 2015, bărbatul a rămas singur acasă cu fiica cea vitregă, care la acea dată era minoră, având 17 ani. La un moment dat, s-a năpustit asupra fetei și a târât-o într-una dintre camere. I-a cerut să se dezbrace amenințând-o cu bătaia, dar fata s-a împotrivit și de fiecare dată când a încercat să fugă din cameră a fost prinsă de mâini și trântită pe pat. După ce i-a smuls hainele de pe ea a violat-o, amenințând-o că va păți ceva rău dacă va spune cuiva ceea ce s-a întâmplat.
De atunci a început calvarul fetei, fără a ști că și sora ei, de 15 ani, fiica naturală a bărbatului, avea să fie supusă la același tratament. După același scenariu, într-o zi când a rămas singur cu fiica sa naturală acasă a luat-o la bătaie, i-a rupt hainele de pe ea și a obligat-o să întrețină relații sexuale.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul și-a violat de mai multe ori fetele în perioada iunie 2015-aprilie 2016, de fiecare dată prin constrângeri morale și acte de violență.
La un moment dat, fiica vitregă a bărbatului a fugit la un unchi unde a locuit timp de trei luni. În septembrie, la insistențele mamei a revenit la domiciliu, dar nu a scăpat de dorințele bolnave ale celui care a crescut-o, fiind obligată să întrețină relații sexuale cu acesta cel puțin o dată pe săptămână.
Revoltător este faptul că în luna martie, anul acesta, mama fetelor a aflat chiar de la acestea ce îndură. În loc să meargă la Poliție să reclame, ea i-a cerut socoteală concubinului, care s-a răzbunat tot pe copile, lovindu-le pentru că l-au părât. Potrivit anchetatorilor, bărbatul a recunoscut în cele din urmă în fața concubinei ce se petrece, dar totul a rămas în familie.
În urmă cu câteva zile, fata cea mare, acum în vârstă de 18 ani, i-a povestit unchiului ce îi face tatăl vitreg ei și surorii de aproape un an, fiind sfătuită de bărbat să meargă la Poliție, lucru pe care l-a și făcut.
În fața anchetatorilor, Dumitru A. a recunoscut că a întreținut raporturi sexuale cu ambele fete, dar a spus că de fiecare dată când s-a întâmplat acest lucru era în stare de ebrietate iar fetele ar fi fost de acord să se culce cu el.
Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, fiind acuzat de “viol" și “violență în familie". Dacă va fi găsit vinovat riscă 12 ani de pușcărie.
Cazul a ajuns și în atenția Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția copilului, iar fetele au stat deja de vorbă cu un psiholog.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Iftime, după Congresul PNL: ”Sunt mândru de rezultatul imperfect!” / ”Voi continua să fiu o voce puternică!”
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani, a candidat la Congresul PNL pentru unul dintre cele 4 posturi de prim-vicepreședinte. La final, Valeriu Iftime a obținut 439 de vo...
Un fermier botoșănean a scăpat de pușcărie după ce a sechestrat un cioban, dar va trebui să muncească 100 de zile în folosul comunității!
Curtea de Apel Suceava a admis apelurile inculpaților Luigi-Mihai Ionescu, Alexandru-Ionuţ Conţac și Adrian Anița împotriva sentinței pronunțată de Judecătoria Fălticeni. Inițial, ...
Cum a reacționat un tată când și-a văzut copilul (Foto, Video)
Un cuplu de vârsta mijlocie avea două fetițe superbe, dar soțul își dorea un fiu. Au decis sa mai incerce odată poate vor face un băiat. Soția a rămas însărcinată, și a ...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2025 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 1.54 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici