Desfășurare impresionantă de forțe la Barajul Stânca Costești!
Stiri Botosani Wednesday, 15 October 2014 ActualitateInspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Nicolae Iorga" al Judeţului Botoşani desfăşoară, pe 16 octombrie, între orele 09.00 – 15.30, un exerciţiu de cooperare pentru limitarea şi înlăturarea efectelor unor situaţii de urgenţă de amploare produse la acumularea hidrotehnică Stânca-Costeşti, dar şi în localităţile aflate în aval de baraj.
La exerciţiu participă conducerea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi un grup de lucru din cadrul Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al Ministerului Afacerilor Interne din Republica Moldova.
Vor fi simulate: salvarea unor persoane surprinse de inundaţii cu ajutorul elicopterului, a autospecialei de tip U.T.V., dar şi a scafandrilor, acordarea primului ajutor victimelor, ancorarea şi tractarea unei ambarcaţiuni ce transporta substanţe neidetificate în recipiente neadecvate şi care se înrepta spre deversoarele barajului, evacuarea preventivă a populaţiei din zona inundabilă, organizarea unei tabere pentru cazarea temporară a persoanelor cu nevoi de adăpostire, precum şi stingerea unui incendiu care a cuprins litiera pădurii Guranda.
La acţiunile de intervenţie şi înlăturare a efectelor negative ale situaţiilor tactice prezentate vor participa forţe şi mijloace ale I.S.U. Botoşani, Suceava şi Iaşi, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei deFrontieră Iaşi – Serviciul Teritorial Botoşani, Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani, voluntari ai Filialei de Cruce Roşie Botoşani, un echipaj al Inspectoratului General de Aviaţie – Unitatea Specială de Aviaţie Iaşi, Acumulării Hidrotehince Stânca – Costeşti Ştefăneşti, Direcţiei de Sănătate Publică, Sistemului de Gospodărire a Apelor, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Botoşani, Direcţiei Silvice Botoşani, dar şi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani şi a Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă din Ştefăneşti, Româneşti şi Santa Mare.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un bărbat din Botoșani și-a aruncat câinele într-o fântână secată, a fost salvat de voluntarii SVSU!
Un caz șocant a revoltat comunitatea din Hudești, după ce un câine a fost găsit abandonat într-o fântână secată de pe strada Poștei. Animalul era închis într...
Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Radiș, găsit fără suflare!
George Bulie, antrenorul care a descoperit-o pe Simona Radiș, a fost găsit, duminică, fără suflare la sediul Clubului Sportiv Școlar din Botoșani, acolo unde și activa. Bărbatul a murit la...
Valeriu Iftime, președintele CJ Botoșani, semnal în favoarea lui Veștea: „Nu trebuie să ne răfuim între noi. Mulți liberali vor vota acest guvern”
Valeriu Iftime, președintele Consiliului Județean Botoșani și membru al Biroului Executiv al PNL, transmite un mesaj de susținere prudentă pentru varianta Adrian Veștea premier și respinge ide...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.27 secunde