Deseurile din Suceava ar putea fi transportate la Botosani!

Deşeurile din municipiul Suceava şi din alte 20 de localităţi ale judeţului ar putea fi transportate la groapa de gunoi din Botoşani. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Daniel Cadariu, care a precizat că în luna iulie 2010 groapa de gunoi din Fălticeni ar trebui închisă. El a adăugat că transportul deşeurilor la groapa de gunoi din Botoşani ar fi o soluţie temporară, până la finalizarea gropii ecologice din comuna Moara.

"Am început demersurile şi poate încheiem contractul de execuţie undeva la începutul lunii martie 2010 pentru prima groapă ecologică, din comuna Moara. Insă termenul de execuţie pentru lucrări este de şase luni, astfel încât sperăm ca undeva în septembrie să terminăm această investiţie. Cu toate acestea vom avea o problemă în sensul că în luna iulie 2010 groapa de gunoi din Fălticeni devine neconformă şi trebuie să găsim o soluţie pentru transportul deşeurilor din Suceava şi din celelalte 20 de localităţi", a declarat Cadariu, pentru SuveacaNews.

Vicepreşedintele CJ Suceava a spus că deşeurile din Suceava ar putea fi transportate la Botoşani doar în situaţia în care Ministerul Mediului nu va aproba prelungirea termenului de închidere a gropii din Fălticeni.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Amendă de 20.000 de lei pentru un moldovean prins la Botoșani cu marfă de contrabandă!

astăzi, 12:44

La data de 05 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Botoșani au oprit pentru control, în municipiul Botoșani, un autoturism condus de către un bărbat, de 58 de ani, din Rep...

Planuri mari, speranțe mici: Botoșaniul nu reușește să ”prindă trenul” spre Hârlău!

astăzi, 12:13

La doi ani de la preluarea mandatului, președintele Consiliului Județean Botoșani vorbește din nou despre conectarea orașului Botoșani cu orașul Iași printr-o cale ferată care să faciliteze ...

Maia Sandu vorbește din nou de unirea Republicii Moldova cu România: „Rusia se apropie de granițe!” / ”Nu avem suficient sprijin popular”

astăzi, 11:24

Într-un interviu pentru publicația Valasz din Ungaria, Maia Sandu a spus că unirea cu România poate fi o soluție pentru securitatea țării, dar a recunoscut că nu există încă ...