Descentralizarea: primele propuneri ale aleşilor locali, pe masa MDRAP

Luni, 29 aprilie, la cea de-a doua întâlnire cu membrii Consiliului Consultativ pentru Regionalizare, care a avut loc la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, asociaţiile administraţiei publice locale și-au prezentat punctele de vedere şi au depus un prim set de propuneri concrete privind descentralizarea administrativă.
 
Reprezentanţii Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, ai  Asociaţiei Municipiilor din România, ai Asociaţiei Comunelor din România, ai Asociaţiei Oraşelor din România și ai Asociației Primarilor Sectoarelor Municipiului București au discutat cu membri ai Consiliului pentru Regionalizare despre tipul competenţelor şi al inventarului patrimonial care vor trebui transferate către autorităţile publice locale, ca urmare a procesului de regionalizare-descentralizare. Sursele de finanţare şi beneficiarii de la nivel local, modificările care trebuie aduse legislaţiei din domeniul administraţiei publice locale şi viitoarele competenţe ale structurilor descentralizate au fost şi ele dezbătute. La întâlnire au participat şi membri ai Grupului de lucru academic - reprezentanţi ai Academiei Române, cercetători și profesori universitari.
 
"Salut propunerile colegilor din administraţia publică şi pe cele ale membrilor grupului de lucru academic care sunt în sală. Vom avea din ce în ce mai multe întâlniri de tipul acesta, pentru că nu suntem aici doar ca să stabilim elementele de care avem nevoie pentru organizarea şi funcţionarea regiunilor, ci şi ca să conturăm profilul viitoarelor regiuni administrativ-teritoriale, bazându-ne pe concluziile studiilor pe care ni le prezentaţi", a declarat ministrul Liviu Dragnea, preşedinte al Consiliului Consultativ pentru Regionalizare.

"Sper să ajungem cât se poate de repede la un acord pe subiectele dezbătute azi, ca să putem finaliza întregul proces înainte de începerea noii generații de programe operaționale, prevăzute pentru perioada  2013-2020. În același timp, sunt conștient că nu putem porni descentralizarea până nu avem punctele de vedere ale administrației locale", a subliniat ministrul.
 
Până la următoarea reuniune cu Consiliul Consultativ pentru Regionalizare, reprezentanții asociațiilor aleșilor locali se vor întâlni pentru a discuta propunerile avansate și a stabili un set comun de puncte de vedere.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...

Cu câteva zile înainte de ziua lui: Vlad Pamfil urcă pe podiumul Campionatului Mondial de Karate din India!

Sunday, 11 October 2026

La doar câteva luni de la participarea la Campionatul Mondial de Karate Shito Ryu din Ungaria, unde câștiga titlul de campion mondial cu Medalia de Aur, Vlad Pamfil reușește o nouă per...

Valeriu Iftime a prins curaj după victoria cu UTA: „Nicio echipă nu ne-a făcut pe fotbal”

Sunday, 11 October 2026

Valeriu Iftime, acţionarul celor de la FC Botoşani, s-a declarat încântat de prestaţia echipei sale în victoria cu UTA Arad şi a vorbit cu optimism despre şansele moldovenilor d...