Deputatul Daniel Oajdea a intrat cu maşina într-un copac, o tânără a fost rănită în accident

Deputatul PPDD Daniel Oajdea a fost implicat, miercuri la prânz, într-un accident rutier, după ce parlamentarul a pierdut controlul volanului, iar maşina a intrat într-un copac, o tânără aflată în autoturism fiind rănită uşor, transmite corespondentul Mediafax.

Accidentul a avut loc în zona localităţii Ciorteşti, judeţul Iaşi, iar la volanul autoturismului, marca Volkswagen Passat, se afla deputatul PPDD de Iaşi Daniel Oajdea. Oajdea susţine că a intrat în depăşire pentru a evita autoturismul din faţa sa, al cărui şofer a frânat brusc.

"Mă îndreptam spre Bucureşti, iar în maşina pe care o conduceam se aflau două femei, angajate ale cabinetului parlamentar. Aproape de ieşirea din judeţul Iaşi, în faţa mea se deplasa un alt autoturism, iar la un moment dat femeia aflată la volan a frânat brusc. Am claxonat, am intrat în depăşire, pentru a evita ciocnirea, însă şoferiţa a virat şi ea stânga, pentru a intra pe un drum secundar. Ca să evit impactul am tras de volan, dar am ieşit de pe şosea. Maşina mea s-a izbit de un cap de pod, apoi s-a oprit într-un copac. Autoturismul este avariat serios în partea din faţă", a declarat pentru corespondentul MEDIAFAX deputatul PPDD Daniel Oajdea.

O femeie de 26 de ani aflată în autoturismul condus de Oajdea a fost rănită uşor în urma impactului, fiind preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în acest caz. "Din primele cercetări a rezultat că şoferul, în vârstă de 44 de ani, în urma unei manevre de depăşiri, a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat accidentarea uşoară a unei pasagere, în vârstă de 26 de ani. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat subinspectorul Alexandru Chelaru, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Iaşi.

Deputatul PPDD Daniel Oajdea nu a fost rănit în accident.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Un fost viceprimar și director al Filarmonicii din Botoșani a plecat La Domnul: „L-am simțit aproape ca pe un tată”

Sunday, 27 September 2026

Administrația locală, dar și lumea culturală este în doliu. Un fost profesor, director de instituții culturale și viceprimar a plecat La Domnul. Este vorba despre Ion Ilie, fost directo...

„Să creștem generații sănătoase!”: Proiect-pilot lansat în școlile botoșănene!

Sunday, 27 September 2026

„SĂ CREȘTEM GENERAȚII SĂNĂTOASE!" - educația pentru sănătate devine, începând din acest an școlar, o direcție importantă de acțiune în unitățile de înv...

Republica Moldova a intrat în stare de urgență energetică și hidrologică! Ce reguli noi intră în vigoare!

Sunday, 27 September 2026

Parlamentul Republicii Moldova a votat instituirea stării de urgență la nivel național în sectoarele energetic și hidrologic, măsură care a intrat în vigoare pe 26 septembrie 2026 È...