Deputatul Cristian Roman cere Parlamentului să nu voteze trecerea Stațiunii Popăuți la Consiliul Județean

  Deputatul Cristian Constantin Roman, de la Forța Civică, a cerut Parlamentului să nu voteze legea privind transferul Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor Popăuţi, judeţul Botoşani, din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice şi din domeniul public al statului în cel al Consiliului Judeţean Botoşani.

  Parlamentarul botoșănean consideră că aceasta ar fi o lege cu dedicație în interesul unui grup de persoane influente din sfera puterii locale, care vor să-și creeze astfel pârghiile prin care să dispună după propriul plac de patrimoniul Stațiunii.

Vreau să supun atenţiei un caz cât se poate de concret care priveşte o încercare de manipulare a Parlamentului României în favoarea unor oameni influenţi ai momentului.[...] Acest proiect de act normativ ascunde de fapt interesul unui grup restrâns de a acapara patrimoniul staţiunii, care este compus din aproape 1200 de hectare de teren agricol şi păşuni de cea mai bună calitate, o infrastructură de cercetare, birouri şi un sector de producţie organizat în ferme zootehnice şi vegetale. Este vorba despre o adevărată avere, gata să încapă pe mâinile unor băieţi deştepţi. Şi, ca să vă lămuresc cam cât de multă cercetare vor să facă pe viitor respectivii, vă spun că, după ce şi-au impus deja controlul asupra managementul staţiunii, au renunţat la proiectele de cercetare, au concediat cercetătorii (ne permitem luxul să avem cercetători şomeri) şi au triplat datoriile unităţii. Avem aşadar cel mai concret exemplu de lege cu dedicaţie, o manevră similară cu cea de la Brăila. Este un caz care, mai devreme sau mai târziu, va ajunge, cel mai probabil, în vizorul organelor de anchetă, se arată în declarația susținută marți în Parlament de către deputatul de la Cristian Constantin Roman.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De la birou în living: Cum alegi o boxă audio în funcție de distanța de ascultare

Thursday, 29 October 2026

Când înțelegi cum circulă sunetul într-o cameră și cum se schimbă percepția muzicii de la câțiva centimetri la câțiva metri, alegerea echipamentului devine o deci...

A jucat într-o agenție loto din Botoșani și a câștigat aproape 70.000 de lei!

Thursday, 29 October 2026

La tragerile loto de duminică, Loteria Română a acordat 22.238 de câștiguri, în valoare totală de peste 1,98 milioane de lei. La tragerea Loto 5/40 de duminică, la categoria ...

„Vacanță All Inclusive” la Cinema Unirea Botoșani: Smiley și Pavel Bartoș, polițiști antidrog într-o comedie inspirată dintr-un caz real! - VIDEO

Thursday, 29 October 2026

„Vacanță All Inclusive”, comedia polițistă cu Smiley și Pavel Bartoș în rolurile principale, ajunge și la Cinema Unirea Botoșani. Inspirată dintr-un caz real petrecut pe ...