Deputatul Andrei Dolineaschi critică "ironiile ieftine" ale PDL împotriva candidaţilor USL

Deputatul Andrei Dolineaschi a calificat drept "ironii ieftine" comentariile făcute de unii reprezentanţi ai PDL cu privire la candidaţii USL pentru principalele funcţii politice din judeţ.

"După ce au tăiat salariile la oameni, au făcut disponibilizări, au închis spitale şi au mărit taxele, e chiar o impertinenţă să vină cu ironii ieftine la adresa candidaţilor opoziţiei", a afirmat Dolineaschi făcând trimitere la declaraţiile recente ale deputatului Cătălin Obuf Buhăianu care a spus că "speră să nu ajungă să-l vadă pe Oprişanu plângând în hohote şi pe domnul Ţurcanu numărându-şi voturile pe care consideră domnia sa că trebuie să le vină".
 
"Domnul Buhăianu ar face mai bine să explice oamenilor cum a votat tăierea pensiilor şi salariilor şi cum a fost complice la încălcarea drepturilor profesorilor, din postura de membru în Comisia de Învăţământ din Camera Deputaţilor. După ce lămureşte această latură întunecată a activităţii sale, poate să facă şi alte comentarii politice. Până atunci însă, decât să poarte grija opoziţiei, ar fi mai înţelept să se ocupe de problemele botoşănenilor", a afirmat Dolineaschi.

Acesta a adăugat că toţi liderii PDL din Botoşani sunt părtaşi la genocidul social provocat Guvernului Boc.

"Au votat la grămadă toate aberaţiile Guvernului Boc, iar acum încearcă să îşi schimbe culoarea şi fug de orice vizită în teritoriu a şefilor lor de la Bucureşti. Românii au însă o vorbă: lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba. Pot să pună verde înloc de portocaliu, dar sunt aceiaşi oameni care au votat tăierea pensiilor şi salariilor, au închis spitalele, şi-au bătut joc de profesori şi au tăiat indemnizaţiile de creştere a copiilor. Veţi vedea că vor continua să facă acelaşi lucru şi în perioada următoare", a declarat preşedintele executiv al PSD.

Întrebat dacă PDL ar putea să câştige viitoarele alegeri prin generalizarea mitei electorale, deputatul Dolineaschi a afirmat că acest lucru e exclus. "Şi la prezidenţiale PDL a dat mită electorală în judeţ şi în municipiu, dar nu a ţinut. Până acum am văzut doar alegeri parţiale care nu au o miză importantă pentru alegători. Am însă convingerea că botoşănenii vor fi mult mai responsabili atunci când vor vota cine să-i conducă în următorii patru ani. S-a văzut acest lucru la prezidenţiale, când botoşonănenii au fost cei mai inteligenţi alegători din ţară, pentru că au înţeles încă de atunci că regimul Băsescu e toxic pentru România", a mai spus deputatul PSD.


COMUNICAT DE PRESA


 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Nicușor Dan a anunțat numele noului premier desemnat!

astăzi, 21:05

Președintele Nicușor Dan a desemnat oficial noul candidat pentru funcția de prim-ministru al României.  "Luca Niculescu este propunerea mea pentru prim-ministru", a declarat...

Milk Shake Integrity: gama profesionala care reda viata parului deteriorat

astăzi, 20:20

Un par frumos nu inseamna doar o culoare spectaculoasa sau o coafura impecabila. Adevarata frumusete incepe cu un fir de par sanatos, puternic si bine hidratat. Din pacate, vopsirea frecventa, decolor...

Cum susții imunitatea la schimbarea de sezon: alimentație, somn și micronutrienți

astăzi, 20:17

De ce ne simțim mai vulnerabili la trecerea dintre anotimpuri? Schimbarea de sezon coincide cu modificări de mediu și de rutină care pot influența expunerea la infecții și starea generală: ...