Deplasări de tehnică militară şi personal pe teritoriul României pentru participarea la un exerciţiu – Ordin și la Botoșani

Ministrul Apărării Naţionale anunţă că, începând de miercuri, pentru participarea la un exerciţiu, sunt programate pe teritoriul României deplasări de tehnică militară şi personal.

Principalele rute de deplasare vor fi Nădlac – Cincu – Smîrdan şi Negru Vodă – Constanţa – Smîrdan.

”În vederea participării la exerciţiul multinaţional „STEADFAST DART 25” (STDT’25), pe teritoriul României sunt programate, începând de miercuri, 22 ianuarie, deplasări de tehnică militară şi personal aparţinând forţelor armate ale Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

Exerciţiul face parte din seria de activităţi de instruire planificate la nivel aliat şi are ca obiectiv principal consolidarea capacitaţii de reacţie şi a interoperabilităţii forţelor participante”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Ministerului Apărării.

 

Unităţile britanice vor tranzita şi desfăşura activităţi în diverse zone din ţara noastră, în cooperare cu forţele naţionale şi cu cele ale altor state aliate dislocate în România. Principalele axe rutiere de deplasare sunt Nădlac – Cincu – Smîrdan şi Negru Vodă – Constanţa – Smîrdan.

De asemenea, tehnica militară aparţinând forţelor armate franceze participante la acest exerciţiu va sosi pe calea ferată, pe traseul Carcassonne (Franţa) - Voila (România), cel mai probabil pe data de 2 februarie.

Pleacă și militarii din Botoșani

Totodată, în perioada 28 ianuarie – 9 februarie vor avea loc deplasări ale militarilor şi tehnicii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” din oraşele Iaşi, Piatra Neamţ, Bacău, Botoşani, Dej şi Turda, către poligonul Smârdan.

”Pentru buna desfăşurare a STDT’25, autorităţile naţionale, împreună cu aliaţii NATO, vor lua toate măsurile necesare pentru a minimiza impactul asupra comunităţilor locale şi traficului rutier, deplasările urmând a fi executate, cu preponderenţă, pe timp de noapte.

Exerciţiile NATO precum STDT’25 sunt defensive şi transparente, fiind desfăşurate cu respect deplin faţă de obligaţiile internaţionale ale României.

Mulţumim cetăţenilor pentru înţelegere şi adresăm rugămintea participanţilor la trafic să respecte indicaţiile reprezentanţilor autorităţilor competente pe durata deplasării tehnicii militare”, au mai transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.

”STEADFAST DART 25” este un exerciţiu planificat în 2024, în cadrul căruia, în premieră de la înfiinţare (1 iulie 2024), Forţa de Reacţie Aliată va exersa o desfăşurare de efective şi tehnică militară în context operaţional. Exerciţiul va demonstra capacitatea NATO de a activa Forţa de Reacţie Aliată şi de a coordona tranziţia rapidă a acesteia.

Exerciţiul se va desfăşura în Bulgaria, Grecia şi România, cu participarea a peste 10.000 de militari din Bulgaria, Franţa, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, România, Slovenia, Spania şi Turcia.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Doi soți dorm în camere separate!

astăzi, 07:15

-Eu și soțul meu dormim în camere diferite… -Păi… și cum faceți cu obligațiile conjugale? -Simplu, atunci când are el chef, fluieră și… se rezolvă! -Și at...

Calendar ortodox, 12 octombrie 2026: Sf. Mc. Prov, Tarah şi Andronic; Sf. Ier. Cosma, Episcopul Maiumei

astăzi, 07:00

Sfinţii Mucenici Prov, Tarah şi Andronic au trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305) şi, fiind pârâţi de unii păgâni că sunt creştini, au fost prinşi pe c&ac...

Bijuterii din argint: testul 30-10-7 înainte de alegere

Sunday, 11 October 2026

O fotografie îți arată designul, însă nu și cum se comportă piesa în rutina ta. Testul 30–10–7 înseamnă 30 de secunde pentru specificații, 10 minute pentru c...