Depistaţi în flagrant, în timp ce sustrăgeau bunuri dintr-un autoturism

La data de 8 decembrie, în jurul orei 10.30, un echipaj din cadrul Poliţiei municipiului Botoşani i-a surprins în flagrant pe B. B., de 15 ani, şi I. A., de 19 ani, ambii din municipiul Botoşani, în timp ce sustrăgeau diverse bunuri dintr-un  autoturism care se afla parcat pe strada Carmen Silva din municipiul Botoşani.

În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de furt.

De asemenea, întrucât minorul depistat este cercetat şi într-o altă cauză, faţă de acesta existând dispusă măsura controlului judiciar, urmează a fi formulată propunere de revocare a măsurii.

În cauză continuă cercetările, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a celor doi tineri, urmând a se propune soluţie procedurală.
 
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Noi ieftiniri în benzinării! Cât costă acum benzina și motorina!

astăzi, 15:20

Prețurile la benzină și motorină au scăzut în această dimineață la toate marile lanțuri de distribuție a carburanților din țară, la două zile de la precedentele modificări de preÈ...

Trei botoșăneni, printre cele 15 persoane premiate în cadrul concursului „Fii în siguranță acasă!” (Foto)

astăzi, 14:43

Primele rucsacuri oferite în cadrul concursului online „Fii în siguranță acasă!”, organizat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, au ajuns deja la cei care...

AJPIS Botoșani: Plăți de peste 36 milioane de lei pentru alocații, indemnizații de creștere a copilului și stimulent de inserție

astăzi, 14:16

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani a virat fondurile necesare pentru plata principalelor beneficii de asistență socială aferente lunii octombrie 2026, des...