Depistat la volan cu un permis de conducere fals!

  În data de 4 mai, în jurul orelor 16.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la STPF Româneşti, care acţiona în cooperare cu un lucrător din cadrul Postului de Poliţie Santa Mare a oprit pentru control o autoutilitară înmatriculată în România, condusă de cetăţeanul român Daniel L., de 25 de ani, domiciliat în judeţul Iaşi.

  La solicitarea docmentelor pentru control, conducătorul auto a precizat că nu are actele asupra sa, menţionând că are permis de conducere emis de autorităţile din R. Moldova.

Pe timpul verificărilor efectuate, s-a prezentat Neculai M., cetăţean român, care i-a înmânat conducătorului auto cartea de identitate, certificatul de înmatriculare al autovehiculului şi un permis de conducere emis de autorităţile R. Moldova, eliberate pe numele lui Daniel L.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul nu deţine permis de conducere în Romania sau Moldova, iar permisul de conducere moldovenesc prezentat pentru control nu figurează în bazele de date din R. Moldova.

Pe numele lui Daniel L. poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi uz de fals.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

A plecat la cele veșnice un militar dedicat profesiei și valorilor în care a crezut!

astăzi, 09:58

Familia îndurerată anunță cu profundă tristețe trecerea la cele veșnice a celui care a fost Savin Constantin. Plutonier adjutant principal Savin Constantin a activat cu devotament &icir...

Botoșaniul intră sub incidența unui Cod Galben, de la ora 10!

astăzi, 09:50

Meteorologii au emis o atenționare de tip cod galben de vânt pentru județul Botoșani, valabilă astăzi, între orele 10:00 – 18:00. Sunt prognozate intensificări ale vântul...

Două femei la spital în urma unui accident produs în această dimineață!

astăzi, 09:07

Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs în localitatea Corni, în această dimineață. În eveniment au fost implicate douÄ...