Dentist gratis, CEZARIANĂ cu plată. Modificările din Sănătate care intră în vigoare de la 1 aprilie

De la 1 aprilie intră în vigoare ultimul set de modificări (prin Ordonanță de Urgență) aduse la Legea Sănătății – schimbări care ar trebui să structureze ceea ce la nivelul ministerului se dorește a fi reformarea sistemului.

Schimbările îi vizează pe toți actorii din sistem: pacientul, medicul, mecanimsul asigurărilor și infrastructura de sănătate.

Noul pachet de servicii medicale de bază aduce, în esenţă, câteva modificări: liste de aşteptare pentru internarea în spital, controale medicale de prevenţie efectuate la medicul de familie şi tratamentul în ambulatoriu ca alternativă la internare.

Alte exemple: gratuitate la anumite servicii stomatologice, care acum sunt contra cost, dar şi plata unor servicii (operaţia de cezariană, de exemplu) care acum sunt gratuite.

Un singur pericol poate fi sesizat acum, cu 40 de zile înainte ca măsurile să înceapă să producă efecte: gradul de pregătire al medicilor de familie, esenţiali acum în gestionarea relaţiei pacient-sistem, care vor prelua practic greul noilor modificări.

Statisticile interne ale Ministerului Sănătăţii arată o creştere constantă în ultimii 10 ani a numărului total al internărilor în spital.

Pe fondul majorării de la an la an a cheltuielilor cu spitalizarea, dar şi a constantelor suspiciuni de raportare falsă, pachetul de reformă al Ministerul Sănătăţii propune reducerea cheltuielilor din sistem prin: Medicină preventivă, Creşterea rolului medicului de familie, Tratamentul ambulator, ambulatoriu de specialitate Autofinanţare.

În scurt timp, traseul ideal pe care îl va parcurge un pacient, în funcţie de afecţiunea de care suferă, va fi: medic de familie, ambulatoriu, spital.

Citeşte mai mult pe cursdeguvernare.ro. 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Când visul din copilărie se transformă în destin: „M-am lăsat de job și am ales o altă cale, calea sufletului!” - FOTO

astăzi, 18:49

S-a născut în Botoșani, are 37 de ani și poate spune apăsat că și-a împlinit cel mai dulce vis al copilăriei. Dan Atuduroai este cunoscut astăzi ca Chef Ciocolatier, absolvent a...

Un business pornit la Botoşani, în Top 100 companii antreprenoriale din România!

astăzi, 17:31

În 1991, Electro-Alfa International era un business pornit la Botoşani. Trei decenii şi jumătate mai târziu, compania operează cinci fabrici, este prezentă în mai multe domenii ...

Polițiștii rutieri din Botoșani s-au alăturat Operațiunii Europene ROADPOL ”Focus On The Road”

astăzi, 17:01

În perioada 5-11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani desfășoară activități de control și prevenire în cadrul Operațiunii ...