Demersuri pentru rezolvarea problemelor cetățenilor din cartierul Luizoaia

Reprezentanții Primăriei Botoșani lucrează la un calendar care să prevadă termene clare pentru rezolvarea problemelor cetățenilor din cartierul Luizoaia, care în nenumărate rânduri au venit și au cerut ajutor, în zonă nefiind rețea de electricitate, apă și canalizare.

În ultima ședință de Consiliu Local, mai mulți cetățeni care locuiesc în acest cartier au adus din nou în atenția aleșilor municipali problemele cu care se confruntă și au amenințat că în cazul în care acestea nu vor fi rezolvate de primărie vor cere organizarea unui referendum pentru a trece la comuna Răchiți.

Oamenii vor, în primul rând, să aibă acces la rețeaua de alimentare cu energie electrică.

“Acest document, care va fi emis luni, va prevedea acțiuni cu termene și responsabilități clare pentru compartimentele din subordinea primăriei, respectiv cadastru, dezvoltare locală și investiții, astfel încât să putem rezolva solicitările cetățenilor. Termenul pentru a extinde rețeaua electrică este de un an de zile, ne dorim să facem acest lucru, dar pentru a avea energie electrică în zona respectivă noi trebuie să stabilim clar partea de infrastructură rutieră și pietonală fiindcă toată lumea a construit acolo fără a se avea o viziune pe termen lung și trebuie să delimităm acest domeniu public, astfel încât investițiile pe care le face primăria să fie făcute pe domeniul public pentru că nu ne putem permite să facem investiții pe proprietatea privată", a declarat viceprimarul Cătălina Lupașcu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ce fac botoșănenii când primesc alerte cu drone? – VIDEO

astăzi, 19:28

Organizația Mișcarea pentru Dezvoltarea Moldovei trage un nou semnal de alarmă: zona de Nord-Est a României a fost lăsată fără apărare în fața agresiunilor rusești. Autoritățil...

Accident cu trei mașini pe Calea Națională, în această seară. O femeie a fost transportată la spital!

astăzi, 18:45

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier produs pe Calea Națională din municipiul Botoșani, în această seară. În eveniment au fost impl...

Ploile se opresc, însă vine gerul. Meteorologii anunță temperaturi de până la minus 10 grade!

astăzi, 18:16

După mai multe zile de ploi și vreme închisă, meteorologii vin cu vești bune. În zilele următoare vom avea parte de un cer însorit, însă nopțile vor deveni mai friguroas...