Demersuri pentru reîncadrarea în sistem a militarilor răniţi în timpul serviciului
Stiri Botosani Sunday, 10 November 2013 Actualitate“Printre iniţiatori se află ministrul de interne Radu Stoe, deputaţi liberali şi social-democraţi şi ai minorittăţilor naţionale. Iniţiativa vizează militarii care au fost răniţi în timul desfăşurării activităţii au fost declaraţi inapţi conform baremelor medicale. Deputaţii liberali au propus ca aceşti militari, unii dintre ei tineri, cu familii, să aibă posibilitatea de a solicita reâncadrarea în funcţii militare sau civile printr-un ordin al conducătorului instituţiei. Având o anumită pregătire specifică ei au şanse mică de a se reangaja în afara sistemului militar. Măsura nu va împovăra bugetul întrucât pentru salariul primit militarul va presta o muncă", a spus Dumitru Zmău, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Botoşani.
Adoptarea unei astfel de măsuri, spune Zmău, ar dovedi respect faţă de cei care se supun riscurilor aflaţi fiind în serviciul militar. “Eu cred că este o măsură care pe lângă latura umană dovedeşte că trebuie să fim solidari cu aceşti oameni careal fac ceva pentru comunitate", a completat Zmău.
El a dat exemplul unui poliţist din Constanţa care a fost rănit într-un accident rutier, în timp ce era în timpul serviciului şi a rămas paralizat. Poliţiştul a fost ulterior încadrat la Biroul Rutier, desfăşurând muncă de birou.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Un jurământ rostit. O datorie asumată. O țară de apărat: Noii militari botoșăneni au depus jurământul! (Foto)
În garnizoanele Iași, Piatra-Neamț și Bacău, ceremonia depunerii jurământului militar de către soldații gradați profesioniști din seria I a reprezentat un moment deosebit, î...
Pompier din Botoșani, vicecampion mondial și medaliat cu bronz la minifotbal! - FOTO
Performanța se construiește prin muncă, disciplină și sacrificiu, fie că vorbim despre intervențiile în slujba oamenilor, fie despre lupta pentru fiecare minge, pe terenul de minifotbal. ...
Un bărbat din Botoșani a incendiat intenționat o clădire cu lemne de 15.000 de lei!
La data de 17 octombrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr 10 Ștefănești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din com...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.84 secunde