Două noi proiecte de investiții Delgaz Grid SA au primit aprobarea din partea autorităților responsabile pentru implementare în următoarea perioadă în nordul Moldovei.
Primul are ca obiectiv implementarea unui sistem de control inteligent al rețelei de distribuție de energie electrică (ADMS) într-o zona omogenă cu consumatori preponderent casnici din municipiul Suceava, dar cel de-al doilea este deosebit de important pentru Botoșani.
Cel de-al doilea proiect aprobat vizează modernizarea a 3 stații de transformare din gestiunea Delgaz Grid în scopul preluarii energiei electrice produse din resurse regenerabile în condiții de siguranță a funcționării la SEN – Stațiile Siret, Bucecea, Dorohoi.
Anunțul a fost făcut astăzi de Delgaz Grid SA care a explicat că, ca operator de sisteme de distribuție, are un rol important de jucat în menținerea echilibrului viitor în rețele, în special la nivel local. Acest proiect se înscrie în strategia companiei de dezvoltare a unei rețele inteligente care să fie capabile să preia și să transporte energie din surse multiple și distribuite pe scară largă, de exemplu, turbine eoliene, sisteme de energie solară concentrată, panouri foto-voltaice.