Delapidare de miliarde la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoșani!

  Surpriză în cazul delapidării de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. La mai bine de jumătate de an de la înaintarea dosarului în instanţă, magistraţii Judecătoriei Botoşani au dispus joi declinarea cauzei în favoarea Tribunalului, motivat de faptul că, potrivit ultimelor reglementări în materie penală, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine instanţei superioare.

Altfel spus, dosarul ar urma să fie preluat de Tribunal, care va deveni instanţă de fond.

 La sfârşitul lui iunie 2013, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată a nu mai puţin de 10 persoane acuzate că sunt implicate într-o delapidare de peste 800.000 de lei (aproximativ 230.000 de euro) la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Pe lista inculpaţilor daţi pe mâna judecătorilor de procurorii anticorupţie se numără fostul manager economic al unităţii de parchet botoşănene, Dorina Avătavului, dar şi un fost consilier superior, Lucian Şovan.

Ceilalţi opt inculpaţi sunt administratorii unor firme botoşănene, care, cu ajutorul primilor doi, au subţiat bugetul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

Potrivit procurorilor DNA, ilegalităţile s-au petrecut în perioada ianuarie 2007-martie 2009, când managerul economic pe atunci, Dorina Avătavului, a angajat Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani în achiziţii fictive de bunuri, prin semnarea a 393 de comenzi către mai multe societăţi comerciale.

Sursa: Monitorul de Botosani

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Mănăstirea Sihăstria Voronei îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Mina, unul dintre ocrotitorii așezământului monahal!

astăzi, 14:47

Obștea Manastirii Sihastria Voronei din județul Botoșani îl va cinsti miercuri, 11 noiembrie, pe Sfântul Mare Mucenic Mina, făcătorul de minuni, unul dintre ocrotitorii așezămâ...

Cel mai mare proiect de apă și canalizare din istoria Botoșaniului intră în etapa de evaluare în vederea contractării! (Video)

astăzi, 13:39

Veste bună pentru botoșăneni. Cel mai mare proiect de apă și canalizare din județul nostru intră în etapa de evaluare și vederea contractării. Anunțul a fost făcut de Alin Cirimp...

Tragedie în Bulgaria, după un carambol pe autostradă: 50 de mașini implicate, 11 morți și zeci de răniți! - VIDEO

astăzi, 12:46

Imaginile difuzate de televiziunile bulgare arată proporțiile catastrofei: multe mașini sunt complet strivite sub camioane, unele sunt răsturnate, iar altele au fost proiectate în afara auto...