ICCJ a admis luni recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Iaşi.
Astfel, s-a hotărât că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.1 alin.1 şi art.6 alin.1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2005 privind susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, până la intrarea în vigoare a Legii 239/2009 pentru modificarea articolului 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2005, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului prevăzută de art.1 alin.1 din ordonanţă se acordă pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleţi sau multipleţi, în cuantum de: 800 lei pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2006; 600 lei pentru perioada 1 ianuarie 2007-31 decembrie 2008; 600 lei sau, opţional, 85% din media veniturilor pe ultimele 12 luni, dar nu mai mult de 4.000 de lei pentru perioada 1 ianuarie 2009-17 iunie 2009.
Decizia dată în 14 noiembrie 2011 de către ICCJ este obligatorie, potrivit articolului 3307, alineatul 4, din Codul de procedură civilă. Decizia ICCJ a survenit faptului că în practica judiciară s-a constatat că nu există un punct de vedere unitar cu privire la stabilirea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului în cazul sarcinii multiple, pentru intervalul anterior apariţiei Legii 239/2009.
Instanţele de contencios administrativ, în contestaţiile formulate împotriva deciziilor de stabilire a indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor născuţi din sarcini multiple, emise anterior intrării în vigoare a Legii 239/2009, au pronunţat soluţii diferite, atât sub aspectul posibilităţii acordării unei indemnizaţii pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, cât şi sub aspectul cuantumului acestei indemnizaţii.
ICCJ este de acord cu motivarea dată de instanţele care au apreciat că indemnizaţia pentru al doilea şi următorii copii născuţi din sarcină multiplă, anterior adoptării Legii 239/2009, este de 600 lei pentru fiecare copil, începând cu cel de-al doilea, pe durata concediului pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani. În argumentarea acestei opinii, s-a reţinut că din expunerea de motive a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 148/2005, norme de interpretare oficială şi obligatorii, rezultă că adoptarea acestui act normativ a fost determinată de necesitatea îmbunătăţirii echilibrului social-economic al familiei, prin susţinerea acesteia în vederea creşterii copilului, în scopul stimulării creşterii natalităţii şi diminuării fenomenului de abandon al copiilor.
Prin urmare, scopul declarat de legiuitor la adoptarea acestui act normativ precizează clar că beneficiarul final al acestei forme de protecţie socială este copilul, astfel încât eventualele inechităţi decurgând dintr-o interpretare formală sau literală a textului reglementator trebuie analizate în raport cu acesta, ca titular de drepturi.
S-a considerat că prin acordarea unei singure indemnizaţii, indiferent de numărul de copii rezultaţi dintr-o singură naştere, se creează o discriminare nejustificată între copiii născuţi şi copiii adoptaţi sau aflaţi într-una dintre celelalte situaţii prevăzute de art. 5 alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2005 (daţi în plasament ori sub tutelă).
În acest sens, au fost reţinute şi considerentele care au stat la baza soluţiilor instanţelor de contencios administrativ date asupra excepţiilor de nelegalitate privind dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Hotărârea de Guvern 1825/2005 şi art. 3 alin.1 din Hotărârea Guvernului 1025/2006 privind Normele metodologice de punere în aplicare a ordonanţei, în sensul că, definind "naşterea" ca aducerea pe lume a unuia sau mai multor copii vii, normele metodologice completează în mod nelegal actul normativ de o forţă juridică superioară, respectiv Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 148/2005.
Astfel, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.1 şi art. 6 din ordonanţă (în forma anterioară Legii 239/2009), indemnizaţiile se acordă în considerarea fiecăruia dintre copiii născuţi din sarcini gemelare sau multiple, fiind vorba despre un drept care se raportează la interesul superior al copiilor, iar nu la contribuţia de asigurări sociale a părinţilor.
