Decizia pe care multe femei o regretă: avortul

Procedura de întrerupere de sarcină este cunoscută de multe femei, ginecologii susţinând că în ţările precum România, unde educaţia sexuală suferă multe lacune, 1 din 5 femei face, cel puţin o dată în viaţă, un chiuretaj.

Această procedură medicală de întrerupere la cerere a unei sarcini lasă urme adânci în psihicul tinerelor, urme care, după cum spun psihologii, le afectează încrederea în sine, viaţa sentimentală şi cea sexuală, scrie www.doctorulzilei.ro.

Avortul provocat

Dacă ai descoperit că porţi în pântece un copil pe care nu ţi-l doreşti, atunci poţi opta pentru un avort provocat, dar până la vârsta gestaţională de 12 săptămâni. Procedura se realizează sub anestezie, prin aspiraţie, ori avortul poate fi provocat cu tratament hormonal. Anestezia este locală şi deseori nu necesită internare.

Totodată, e bine să ai în vedere că orice operaţie lasă traume!

În cel mai bun caz rişti să ajungi la afecţiuni mai greu sau mai uşor tratabile, precum inflamaţiile sau te poţi alege cu perforarea peretelui uterin. Mai rău, infecţiile au şanse mari să apară. Aşadar, să nu crezi că nu va fi chinuitor.
 
Dar avortul provocat poate avea loc ca urmare a unei decizii medicale: dacă fătul îţi pune viaţa în pericol, dacă a încetat să se dezvolte sau suferă de malformaţii grave.

Din păcate, 1 din 5 femei cer întreruperea de sarcină

"Majoritatea celor care doresc să renunţe la sarcină o fac în urma presiunilor partenerului de viaţă. Chiar dacă aceste doamne sunt pregătite să crească un copil, chiar dacă îi aud bătăile inimii încă din săptămâna a 8-a de sarcină şi fătul nu dă semne de probleme de dezvoltare, cuvântul bărbatului din viaţa lor este deseori decisiv. Mulţi se sperie de responsabilităţile impuse de venirea unui copil pe lume şi îşi terorizează partenerele să apeleze la întreruperea de sarcină", spune psihologul Arin Parsell. Aşadar, studiile arată că 1 din 5 femei din ţări precum România sau Bulgaria, apelează cel puţin o dată în viaţă la chiuretaj.

Dezastrul emoţional

Un avort lasă repercursiuni grave asupra psihicului. Dacă faci voit acest pas, pregăteşte-te de tot ce e mai rău. "Pregăteşte-te să te afli în situaţia în care o să regreţi şi nu ai să-ţi găseşti nicio scuză", explică psihologul.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

De ce recuperarea merită un loc în programul tău de sport

Wednesday, 4 November 2026

Acest ghid se adresează atât începătorilor, cât și celor avansați care vor să iasă din cercul vicios al alternanței dintre efort extrem și zile lipsite complet de vlagă. Rec...

Dincolo de frig: de ce o haină de blană cu glugă schimbă aerul unei ținute urbane

Wednesday, 4 November 2026

Poate că nu te-ai gândit niciodată să cumperi o haină de blană naturală. O asociezi cu ținute solemne, cu seri speciale sau cu un stil care nu este al tău. Un model cu glugă schimbă &i...

Sindicate: Profesorii cu vechime de 25 de ani și grad didactic I să aibă salariul unui medic specialist!

Wednesday, 4 November 2026

Salariul profesorului cu vechime de 25 de ani și gradul didactic I să fie echivalent cu cel al unui medic specialist, au cerut reprezentanții sindicatelor din învățământ la înt...