Decizia de sistare a cununiilor civile duminica, criticată! Soluția extremă la care au apelat doi tineri din Botoșani

Decizia luată de conducerea Serviciului de Stare Civilă Botoșani, de a nu mai oficia cununii civile duminica, este criticată de viceprimarul Cosmin Andrei.

Edilul spune că o astfel de măsură ar fi trebuit aplicată în perioada în care nu sunt nunți, nu în plin sezon, când majoritatea mirilor are deja programată data căsătoriei.

Mai multe cupluri care au vrut să se cunune civil duminica și-au exprimat nemulțumirea și la cabinetul viceprimarului Cosmin Andrei.

Doi tineri care avea programată vara aceasta și cununia civilă și cea religioasă în aceeași zi, duminică, au apelat la o soluție extremă și și-au făcut mutație într-una dintre localitățile limitrofe, unde se oficiază cununii tot weekendul, doar pentru a nu-și reprograma cel mai fericit eveniment din viața de cuplu.

“Din punct de vedere legal au dreptul să nu oficieze cununii civile duminica, dar cred că era o îndatorire a dumnealor să respecte programările făcute de către viitorii miri care și-au stabilit o dată pentru biserică, restaurante, au făcut contracte cu fotografii, cu cei care filmează și în momentul în care le transmiți că nu se mai poate duminica trebuie să își facă alte contracte, lucru care înțeleg că îi nemulțumește. Au ajuns și la cabinet o serie de sesizări ale unor cetățeni care aveau antamate astfel de discuții și firesc ar fi fost, dacă se ia o astfel de decizie, să fie pusă în aplicare din următorul sezon al nunților astfel încât informația să fie diseminată să ajungă la urechile tuturor să știe că la Botoșani nu se mai oficiază căsătorii duminica. Pentru unii miri este un real disconfort să facă în două zile", a declarat viceprimarul Cosmin Andrei.

Edilul are și atribuții de ofițer de stare civilă și susține că ar fi dispus să vină duminica pentru a oficia cununii civile, dacă sunt cereri, dar are nevoie de sprijinul tehnic al angajaților de la Serviciul de Stare Civilă.

"Aș fi dispus să vin duminica să facem prin rotație cu ceilalți colegi astfel încât să închidem acest sezon al nunților să nu încurcăm programul cetățenilor pentru că suntem puși aici în slujba dumnealor, dar pentru a face acest lucru am nevoie de sprijinul tehnic al colegilor de la starea civilă", a mai afirmat viceprimarul Cosmin Andrei.

Șeful Serviciului de Stare Civilă, Constantin Gabur, susține că s-a luat decizia de a se sista oficierea cununiilor civile duminica întrucât angajații nu sunt plătiți pentru orele suplimentare.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Președintele Nicușor Dan a numit în funcție mai mulți magistrați pentru instanțele din Botoșani!

astăzi, 20:00

Președintele României, Nicușor Dan, a semnat luni, 27 iulie 2026, decretele de numire în funcție, începând cu data de 1 august 2026, a judecătorilor și a procurorilor care...

O tânără din Botoșani, șefă de promoție într-o specializare dominată de bărbați: ”Locul de unde pleci nu îți dictează destinația!”

astăzi, 19:19

Adelina Mihalache este șefa de promoție 2026 a Facultății de Inginerie Mecanică, Autovehicule și Robotică (FIMAR), USV Suceava. Ea crede că „locul de unde pleci nu îți dictează d...

Vine ”marea deblocare”: Aproape 8.000 de posturi în sistemul sanitar! Cum vor fi distribuite în spitale și serviciile de Ambulanță!

astăzi, 18:18

Ministerul Sănătății propune deblocarea a 7.805,5 de posturi în sistemul sanitar, în urma finalizării analizei efectuate, realizată împreună cu Casa Națională de Asigurări ...