De Ziua Pompierilor: Sute de botoșăneni alături de salvatori - Foto

Activitățile au fost organizate cu ocazia sărbătoririi a 175 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii și a Zilei Pompierilor din România.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a organizat miercuri Ziua Porţilor Deschise.      

Pentru câteva ore, porțile subunităților operative ale ISU din Botoșani, Dorohoi și Ștefănești au fost deschise pentru toți cei care au dorit să afle cu ce se ocupă pompierii.

Autospecialele de stingere cu apă și spumă, de descarcerare și ambulanța SMURD, toate au fost studiate, îndeaproape, de vizitatori. Aceștia au avut ocazia să vadă cum se folosește fiecare accesoriu, în parte.

 

Cei mai încântați au fost copiii. Curajoși, aceștia au arătat că nu se tem de locurile înalte, având deja un atu dacă își vor dori, pe viitor, să devină pompieri.  

Vizibil emoţionaţi, au îmbrăcat haina de pompier, au urcat în autospecialele de intervenţie și au folosit țeava de refulare. Cei mai îndrăzneți au aflat cum se protejează servanţii pompieri pe timpul incendiilor cu ajutorul aparatului de respirat cu aer comprimat şi a căştii de protecţie.

În orașul Săveni, pe Pietonalul 1 Decembrie, a fost organizat un punct de informare și educare preventivă, fiind un bun prilej pentru ca cei prezenți să afle mai multe informații despre misiunile Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Salvatorii au discutat cu cetățenii despre incendiile care pot fi provocate de mijloacele de încălzire, coșurile de fum, instalațiile electrice sau de folosirea necorespunzătoare a buteliilor. De asemenea, au adus în atenție modul în care trebuie să se comporte înainte, pe timpul sau după producerea unui cutremur, incendiu, inundație sau alte situații în care viața este pusă în pericol.

Totodată, i-au sfătuit să-și supravegheze copiii în permanență și să nu lase la îndemâna lor chibrituri, brichete sau lumânări aprinse.

Pirotehnicienii le-au prezentat cele mai frecvente elemente de muniție, rămase neexplodate din timpul celor două conflicte armate, care sunt descoperite pe raza județului Botoșani, autospeciala pirotehnică, aparatura și echipamentele cu care intervin în astfel de situații. Totodată, le-au vorbit despre cum trebuie să se comporte în cazul în care descoperă muniție neexplodată.

Mai mult, au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele folosite de salvatori în misiunile operative.

Copiii au urcat în barcă și au probat vestele de salvare, dar și echipamentul pe care scafandri îl folosesc la scufundări.

Paramedicii SMURD le-au explicat cum pot ajuta o persoană care se află într-o situație critică. Plimbarea cu șenilată, dar și întâlnirea cu Pompierul Sam, au fost punctele de atracție.

Cei care doresc să devină pompieri au aflat ce trebuie să facă să-și transforme visul în realitate.

Cu acest prilej, salvatorii au oferit materiale de informare preventivă, din cadrul campaniilor naționale: „Nu tremur la cutremur”, Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău”, „R.I.S.C. – Renunță! Improvizațiile Sunt Catastrofale!”, „R.I.S.C. – Siguranța NU e un joc de noroc!”, „R.I.S.C. – Mai bine previi, decât să nu fii!” și „Un cămin sigur pentru copilul tău!”









 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

MARȚI DIMINEAȚĂ! Elevii din Săveni au dirijat ei traficul în fața școlii, alături de polițiști! (Foto)

astăzi, 17:55

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni au desfășurat ieri, 10 noiembrie 2026, o activitate preventiv-educativă la Școala Gimnazială nr. 1 Săveni . În cadrul activității, ...

Zilele libere rămase până la final de 2026: Câte minivacanțe mai au angajații!

astăzi, 15:15

Până la sfârșitul anului 2026, calendarul mai cuprinde patru sărbători legale: Sfântul Andrei, Ziua Națională și cele două zile de Crăciun. Pentru angajații care lucrează ...

Tânăra din Botoșani de la Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro!

astăzi, 14:19

Trei tineri, trei meserii şi o fabrică în care nicio zi nu seamănă cu alta. Cum se vede Ferma cu Omenie, un business care produce lactate, cu afaceri de 7 mil. euro, prin ochii noii generaţ...