De sarbatori, CFR a suplimentat numarul de vagoane pentru trenurile de Botosani!

CFR Călători informează că, în perioada 22 decembrie 2011– 02 ianuarie 2012, pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de pasageri estimat cu prilejul Sărbătorilor de iarnă, în programul de circulaţie a trenurilor se vor efectua următoarele modificări:
 
 • pentru preluarea traficului de călători de pe cele mai utilizate rute (din Bucureşti spre Craiova, Braşov, Bicaz, Botoşani, Iaşi, Timişoara, Baia Mare, Arad, Suceava, Vatra Dornei), vor fi suplimentate cu peste 40 vagoane  mai multe trenuri InterRegio (inclusiv cu vagoane cuşetă şi de dormit) . De asemenea, va fi introdus suplimentar in circulatie, trenul IR 10663, Bucureşti Nord (pl. 22h20) – Iaşi (sos 5h22) în zilele de 22/23, 23/24, 25/26, 29/30, 30/31 decembrie 2011 şi 01/02 ianuarie 2012;
•  în zilele de 25, 26 decembrie 2011 şi 01, 02 ianuarie 2012, când traficul de călători se va diminua, vor fi anulate unele trenuri de rang superior - InterRegio, precum şi unele trenuri Regio, acestea din urmă vor fi comunicate la nivel local.
•  In aceasta perioadă, programul agenţiilor de voiaj va fi unul obişnuit de lucru, iar în zilele de 26 decembrie 2011 şi 02 ianuarie 2012 toate agentiile de voiaj CFR vor fi inchise.

Reamintim ofertele de care pasagerii pot beneficia şi în perioada aceasta şi prin care se acordă reduceri la transport:

·Minigrup 2 – 5 este destinată celor călătoresc în grupuri mici (de 2 - 5 persoane) şi este valabilă în toate zilele săptămânii, mai puţin în zilele de vineri şi duminică, cu reduceri între 10% şi 25 %.

·  Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică) valabilă în week-end, cu reduceri între 25% şi 60%.

·  Călătoria dus-întors cu o reducere de 10%.

· reducere între 5% şi 13%,la cumpărarea cu anticipație.

· reducere între 15% şi 35%, la abonamentul 5, 10, 15 zile .

 reducere de 50% la abonamentele lunare şi săptămânale.

· reducere 50 % petru copii între 5 şi 10 ani şi grauit pentru copiii cu vârste de până la 5 ani.

· reducere 50% pentru grupurile formate din cel puţin 20 copii sau elevi, inclusiv personal didactic, medico-sanitar, administrativ însoţitor (maxim o persoană la 10 copii).

·reducere 25% la trarif la tren Regio pentru grupuri compuse din cel puţin 30 de persoane.

  Distribuția biletelor se realizează pe următoarele canale:

·on-line de pe site-ul www.cfrcalatori.ro

·staţiile şi agenţiile de voiaj CFR,

·distribuitori autorizaţi (agenţii de turism),

·automatele de vânzare din staţiile CFR

Cu prilejul Sărbatorilor de iarnă, până la data de 31 decembrie, pasagerii pot achiziţiona biletele de tren cu o reducere de 25%, la cumpărarea online cu cardurile MasterCard® sau Maestro®.

 
CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre circulaţia trenurilor în staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, la numărul de telefon 021/9521 sau online pe www.cfrcalatori.ro.

 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

După Iftime și Bolojan, a venit rândul lui Rareș Bogdan să fie audiat ca martor la DNA Iași!

astăzi, 08:34

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a fost citat la Direcția Națională Anticorupție (DNA) Iași, în dosarul ce îl vizează pe omul de afaceri vasluian Fănel Bogos. Politicianul a f...

Pelerini la Iași - Mărturia unei tinere din Botoșani: ”Am rămas uimiți de câți oameni sunt aici!” / ”Când ajungi în fața raclei, uiți de oboseală!”

astăzi, 07:49

Pelerinajul de la Iași a început oficial joi, 8 octombrie 2026. Încă din prima zi, mii de credincioși au ajuns la Catedrala Mitropolitană pentru a se închina la moaștele Sfintei...

Arhitecţii din Suceava și Botoșani marchează astăzi 25 de ani de la înfiinţarea organizaţiei profesionale!

astăzi, 07:35

Filiala Teritorială Nord-Est a Ordinului Arhitecţilor din România organizează vineri, 9 octombrie, la Suceava, evenimentul „OAR25+ | Convergenţe. Profesie, societate şi viitor comun&r...