Facturile la electricitate pentru românii cu venituri medii sau consum mediu, vor fi compensate de la data de 1 noiembrie a acestui an.
Anunțul a fost făcut de ministrul Virgil Popescu care explicat că „pe lângă compensarea consumatorilor vulnerabili, vrem să compensăm consumatorii până la venitul mediu sau consumului mediu şi vrem să compensăm în totalitate această iarnă, care începe la 1 noiembrie şi se termină la 31 martie”.
În România 4,5 milioane de gospodării care consumă până în 1.000 de kWh pe an, ceea ce înseamnă peste 10 milioane de români.
„Acum calculăm impactul bugetar, dar sursa de finanţare este clar impozitul pe venitul suplimentar din dereglementarea preţului gazelor, iar din estimările noastre sumele sunt de două ori mai mari decât anul trecut, întrucât şi preţul este mai mare, impozitul pe dividende al companiilor unde statul este acţionar şi nu uitaţi că de la Hidroelectrica statul are acel dividend suplimentar de 800 de milioane de lei încă nevirat şi care este ţinut ca sursă de finanţare pentru compensarea la electricitate. Dacă vorbim de compensare la nivelul venitului mediu vorbim de un procent pentru toţi cei care au un venit mediu în România, iar dacă vorbim de compensare în funcţie de consumul mediu, vorbim de un număr de kWh din factură. Lăsaţi-ne să finalizăm toate datele”, a arătat oficialul ministerial.
Ministrul a făcut aceste declarații după întâlnirea care a avut loc la Palatul Victoria între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Consiliului Concurenţei, ai Transelectrica şi ai bursei de energie OPCOM, pe tema preţurilor la energie electrică şi gaze naturale.