De la 1 iulie nu mai poți obține permisul de conducere dacă nu ai zece clase

Data de 1 iulie 2020 vine cu modificări majore pentru cei care vor să obțină permisul de conducere. Autoritățile au schimbat regulile pentru cei ce vor să se înscrie la școala de șoferi, însă și șoferii cu vârstă înaintată sunt vizați.

Tinerii care vor să obțină permisul de conducere nu vor mai putea aplica la școala de șoferi dacă nu au cel puțin zece clase absolvite, conform Codului Rutier 2020. Aceștia trebuie să prezinte dovada absolvenței.

 

Potrivit noilor reguli, românii cu mai puțină școală nu vor mai putea să obțină permisul de conducere. Oficialii speră ca, în acest mod, să scadă numărul accidentelor rutiere.

Nu puține au fost cazurile în care șoferii nu știau nici să semneze, dar dețineau un permis de conducere.

În prezent, România e campioana accidentelor cu victime în UE, urmată la mică distanță de Bulgaria. Pe scurt, la noi mor cei mai mulți oameni ca urmare a accidentelor. Până și italienii, cunoscuți pentru dezordinea din trafic, stau incomparabil mai bine. În România au avut loc anul trecut 31.146 accidente de circulație cauzatoare de vătămări corporale.

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Avertizare RO-Alert (și) pentru județul Botoșani!

astăzi, 18:16

În urma notificării transmise de către Statul Major al Fortelor Aeriene / MApN despre posibilitatea pătrunderii unei drone în spațiul aerian național, Inspectoratul General pentru Sit...

Alertă de drone la Iași, a fost emis mesaj RO-ALERT!

astăzi, 17:29

O alertă aeriană privind o posibilă incursiune de drone a fost transmisă prin sistemul RO-ALERT pentru județul Iași. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) le recomandă oame...

Mesajul unei profesoare, după ce a aflat că mii de minori se uită la „Insula iubirii”: „Părinți, să ne trezim la realitate!”

astăzi, 16:57

Reality-show-ul a fost sancționat recent de CNA pentru conținut nepotrivit orei de difuzare. Pentru Marina Ștefania Manea, profesoară și mamă a doi copii, această cifră ridică o problemă ...