De 8 Martie, femeile din Penitenciar petrec ziua alaturi de copiii lor!

Desi inceputul primaverii si Ziua de 8 Martie le-a gasit dupa gratii, persoanele private de libertate din Penitenciarul de Maxima Siguranta Botosani nu au uitat ca aceasta perioada este, printre altele, un prilej de a-si manifesta respectul si recunostinta fata de cele care le sunt sotii, fiice, surori, mame, dar si colege de detentie.

Pentru cele din urma, elevii claselor I-IV din Penitenciar au sustinut un program literar-artistic ce a avut ca imagine centrala Femeia si rolul ei in familie si societate, urmat de prezentarea piesei de teatru Conu Leonida fata cu reactiunea, si a unui montaj muzical dedicat exclusiv femeilor private de libertate.

Minorii din Penitenciar s-au implicat in activitatile dedicate zilei de 8 Martie prin realizarea de felicitari si martisoare in cadrul unui program intitulat Sa dam culoare vietii, care vor fi expuse luni la sediul Mediatecii Bibliotecii Judetene din Botosani.

Colectivul serviciului socio-educativ al Penitenciarului le-a acordat sprijin in a redacta scrisorile de recunostinta fata de cele care le-au dat viata. Totodata, ca in fiecare an, ziua de 8 Martie a adus pentru femeile private de libertate si copiii acestora - beneficiari ai unei masuri speciale de protectie, bucuria reintalnirii si a petrecerii unor clipe intr-un cadru cat mai apropiat de cel familial, a declarat purtatorul de cuvant al PMS Botosani, Iulian Daranga.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...

Atenție în trafic! Cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani!

astăzi, 07:29

Meteorologii au actualizat prognoza și au emis un cod galben de ceață pentru o parte din județul Botoșani, până la ora 08:00. Din cauza fenomenelor meteo, vizibilitatea pe drumurile din Do...