Într-o cămăruță mică, în zona industrială a orașului, timpul capătă un gust dulce-acrișor, ca o gutuie în geamul copilăriei. Tablouri, tuburi colorate și pensoane de toate mărimile, lucrări abia începute sau materiale care urmează să își găsească utilitatea în rostul artistului. O ordine relaxantă, un sentiment de liniște te împresoară din toate ungherele. Spațiul este atât de mic, încât nu poți vorbi decât cu sufletul la vedere.
Când îl vezi prima dată, nu știi despre Daniel Relenschi dacă chiar atinge pământul sau dacă nu cumva plutește, într-o stranie antigravitație care încurcă toate legile fizicii. Zâmbește și te cuprinde într-o privire pătrunzătoare și totuși caldă, într-o sfiiciune îmbrăcată în smerenia bunului simț.
Atelierul pictorului Daniel Relenschi devine, privit de aproape, o întrepătrundere de stiluri, chiar dacă în trei decupaje foarte diferite între ele: lucrările Doinei Maxin-Relenschi în cea mai mare parte a încăperii, un perete ocupat de semnele trecerii prin viață a artistului Cătălin Relenschi. În mijloc, șevaletul lui Daniel, ca un prezent continuu…
Pe măsură ce vorbim, atelierul se transformă într-o carte pe care prindem a o răsfoi ca pe-o poveste. Și ce poveste! Ce destin uluitor al acestui artist! Daniel Relenschi povestește fără patimă, fără dramatism, chiar cu ușoare tușe de umor sau ironie. O memorie aproape arteziană, ramificând de la un minut la altul discuția într-o logică a umanului care nu își pierde nicio clipă sensul.
Daniel Relenschi este cunoscut drept primul pictor 3D din România. La prima căutare pe orice motor de internet, informația vine la pachet cu imaginile care o și ilustrează. Însă dincolo de știre se află întotdeauna povestea. În spatele fiecărei opere de artă stă pitit artistul. Iar în artist, ca în orice om, ”o lume își face încercarea”.
Talentul artistic vine de la mama. Mama cea talentată, ”care l-a moștenit pe bunicul”, ne spune Daniel. Doina Maxin-Relenschi a studiat la Cluj, la Institutul de Artă, secția Creație pentru porțelan. A avut numeroase expoziții, a obținut premii, a lucrat în București, dar și la Stipo Dorohoi, la creație decorațiuni porțelan și sticlă. Apoi s-a mutat în Botoșani, unde s-au născut și cei doi băieți, Daniel și Cătălin.
Drumul lui Daniel către artă a fost ceva mai ocolit, dar cum nimic nu este întâmplător în viață, a înțeles că, fără să își propună, a ajuns la locul potrivit: clasa de design vestimentar de la Liceul Textil din Botoșani. Chiar din liceu a început colaborarea cu saloane de modă din Botoșani și Suceava.
”Nimic nu e întâmplător, cred că un eșec poate aduce un succes răsunător mai târziu, dar asta depinde de noi, cum ne adaptăm și cum ne ridicăm astfel încât să putem privi pozitiv lucrurile”, spune Daniel Relenschi.
De aici și până la colaborarea cu Irina Schrotter sau Doina Levintza nu a mai fost decât un pas. Un pas care a însemnat, însă, multă muncă, perseverență și încredere în forțele proprii. Dar nu a uitat niciodată prima dragoste: pictura.
Cum a devenit ”primul pictor 3D din România”? Cui îi datorează această recunoaștere care a fost aproape de a rămâne în ”anonimatul” străzii? Daniel își spune povestea ca și cum s-ar întâmpla astăzi, acum. Cătălin e atât de prezent în atelier, în viața lui Daniel, în fiecare gând, încât aproape că nu nici nu poți vorbi despre el la trecut. Și totuși, Cătălin a plecat pe neașteptate, nu înainte de a-i fi lui Daniel aproape în cea mai dificilă încercare a vieții lui: cancerul.
Pe care, ne spune Daniel, l-a descoperit la timp, altfel ”problema ar fi putut și mai gravă”.
”Am aflat că am un cancer de piele care se tot extindea. Aveam dureri similare cu un fier încins pe piele. Mă mir că am rămas întreg la minte și încă lucid după toată presiunea”, povestește Daniel Relenschi, amintindu-și cum a stat paralizat patru luni, neputând să își mai miște picioarele.
”Eram împăcat cu ideea că, dacă se întâmplă să plec, am apucat să fac destule”, își amintește și chipul îi este locuit parcă de o pace nepământeană. L-a ținut aici ”încrederea în Dumnezeu”. Și prietenii care, prin Asociația ”Salvează o inimă”, l-au trimis la tratament în Turcia. Acolo a reușit să afle despre ce este vorba și astfel s-a acționat la timp, înainte de a se extinde și în interior. ”Nu aș fi făcut față, de când mă știu sunt destul de slab și predispus la diverse…”, rostește apăsat și parcă împăcat cu trecutul atât de dureros.
Zâmbește larg și cu înțelegere când își amintește și de ședintele de radioterapie de la Iași, în Spitalul ”Sfântul Spiridon”, la aparate foarte vechi care s-a întâmplat să și facă explozie… S-a ales de acolo cu o cantitate mare de radiații, la care se adăugau și durerile din ce în ce mai greu de suportat. Când a găsit, pentru prima dată, un medicament care i-a luat durerea, ”am simțit că plutesc”.
”Sunt fericit că reușesc să merg. Dacă nu ai problema asta, iei mersul ca atare, ca și cum ți s-ar cuveni”, spune Daniel și fără să vrei simți în tine recunoștința lucrurilor firești, a gesturilor mici, a dat-ului ce ți-a fost dat.
I-a fost alături și mama. ”Mama a fost și este o luptătoare în permanență”.
Însă anul acesta, când Cătălin a murit pe neașteptate, a simțit că mama lui are nevoie de ajutor. Își amintește cum Cătălin a plecat după un ”noapte bună” rostit cu o seară înainte, prea devreme și parcă grăbit. A doua zi a sunat telefonul. ”Mama mi-a spus că a murit fratele meu. Mi-am spus că trebuie să fiu lângă ea. Ce am simțit a fost poate cu impact dublu, dar am știut că trebuie să fiu tare pentru mama. Numai Dumnezeu te ajută să faci lucrurile pe care nu crezi că ești în stare să le faci”.
Pentru Daniel Relenschi, prezentul înseamnă mama, pictura și dorința de a fi ”un eu mai bun decât am fost ieri”.
Timpul lui Daniel Relenschi s-a așezat în calendar. Pe care l-a pregătit pentru anul care începe.
”În fiecare an realizez un calendar cu diverse teme. Pentru anul 2025 am ales ca temă Personalități marcante din România, în fiecare lună câte o personalitate. Cinci dintre cele 12 sunt din Botoșani”, povestește Daniel Relenschi, cu speranța că botoșănenii, și nu numai ei, vor aprecia munca, efortul și dăruirea cu care un artist încearcă să își folosească talanții.
Daniel Relenschi ne dăruiește o poveste de Crăciun, în tihna unei sărbători care înseamnă în primul rând speranță, naștere și iubire.
”Nu am fost niciodată în competiție cu nimeni. Am studiat pictura marilor artiști pentru a deveni eu însumi mai bun. E important să nu ne comparăm cu ceilalți, pentru că asta nu aduce decât frustrare. Dumnezeu are pentru fiecare un drum! Nu am simțit niciodată invidie, ține doar de tine să schimbi ceva în acest sens. Este un pasaj în Biblie: Toate ne sunt îngăduite, nu toate ne sunt de folos. Ceea ce ne propunem să facem, să ne fie nouă de folos, dar și celorlalți. Să aducem un plus de bine în jur. Să fim conștienți de valoarea proprie, să trăim în prezent.
Moartea este cea mai certă incertitudine. Poate veni oricând, și dacă ai trăit într-o stare negativă, la sfârșit toate acestea chiar nu au sens. Să ne armonizăm cu noi, să fim mult mai pozitivi cu noi, cu ceilalți, să împrăștiem bunătate, să ne zâmbim, de ce nu? Văd mulți oameni crispați, aproape că proiectează pe ceilalți suferința lor. Și eu am suferit, am avut parte de o grămadă de lucruri care m-ar fi putut face să fiu acum negru, dar am privit totul cu încredere în Dumnezeu. E foarte important să nu calci pe cadavre, să nu distrugi pe cineva, asta nu îți va aduce fericirea. Fiecare om are locul lui pe pământ.
Nu putem fi siguri de ceea ce se va întâmpla, dar putem fi prevăzători. Să ne accesăm o zonă în noi în care să ne gândim și să credem că suntem capabili să facem față unor provocări mari în viață și să nu clacăm, pentru că poate de noi depind și alții. Se termină lumea doar dacă tu depinzi cu totul de celălalt. Fii independent, să nu depinzi cu totul de celălalt. Pentru că asta te poate doborî”.
INVITATUL DE LA ȘTIRI: Daniel RELENSCHI
Realizator: Florentina Toniță
Video/Montaj/Foto: Florin Timofte
