Daniel Humelnicu: "Demagogia şi incompetenţa USL afectează direct Botoşaniul"

Astăzi, 18 septembrie, în cadrul şedinţei de plen a Senatului României, senatorul de Botoşani Humelnicu Daniel a susţinut o declaraţie politică prin care a acuzat USL-ul şi Guvernul Victor Ponta de faptul că prin ultimele decizii guvernamentale subminează economia judeţului Botoşani şi bunăstarea cetăţenilor acestui judeţ, se arată într-un comunicat de presă.

Intitulându-şi declaraţia politică "Demagogia şi incompetenţa USL afectează direct Botoşaniul", senatorul Humelnicu Daniel atrage atenţia asupra faptului că ultima rectificare bugetară a Guvernului USL a diminuat alocările financiare pentru drumul naţional DN 29 Botoşani – Suceava. Practic, acest lucru duce la sistarea investiţiei respective pe termen nedeterminat, în condiţiile în care "investiţia este de o importanţă capitală pentru economia judeţului Botoşani, atât din punct de vedere al modernizării şi eficientizării rutelor comerciale centrale, cât şi din punctul de vedere al angajării forţei de muncă locale, în condiţiile somajului ridicat",  a subliniat senatorul de Botoşani.

De asemenea, senatorul Daniel Humelnicu a somat guvernul Victor Ponta să prezinte în termeni legali bugetul pentru anul 2013 acuzând USL-ul de practici electorale imorale şi ilegale.

"Am văzut recenta ordonanţă prin care guvernul USL vrea să vină cu acest buget după alegerile parlamentare şi resping şi condamn categoric acest truc. După atâtea minciuni în perioada de opoziţie şi în cele 4 luni de guvernare, e momentul ca USL să fie sinceră cu cetăţenii Botoşaniului şi să le prezinte concret propunerile de investiţii în judeţ pentru anii următori. Nu promisiuni de guvernare fanteziste, ci bugetul concret pentru 2013. Pentru că dacă drumul naţional Botoşani-Suceava şi drumul naţional Botoşani-Iaşi nu constituie priorităţi pentru USL, trebuie s-o ştim şi noi negru pe alb. Cetăţenii Botoşaniului au dreptul şi merită să ştie adevărul despre viitorul lor", a încheiat senatorul Daniel Humelnicu.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

ASTĂZI începe Street Food Festival la Botoșani cu o ediție aniversară și un show de drone în premieră!

astăzi, 08:23

Între 27 și 30 august, Pietonalul Unirii devine din nou locul de întâlnire pentru iubitorii de street food, muzică și experiențe inedite. Street FOOD Festival - The Original săr...

Sportiva din Botoșani care a urcat pe podium la Europenele de Juniori la Haltere din Kosovo!

astăzi, 08:12

Flavia Hreapcă, legitimată la CS Botoșani, câștigă ultimele medalii pentru România la Europenele de Juniori Youth II U17 din Kosovo. Sportiva a obținut o medalie de argint la stil...

Nevasta luată la rost de bărbat! (Video)

astăzi, 07:15

Nevasta luată la rost de bărbat: -Iar ai întârziat, măi femeie! -O femeie frumoasă se lasă așteptată! -Știu, dar tu de ce ai întârziat?!