Daniel Constantin: Tot laptele din magazine este bun pentru consum
Stiri Botosani Wednesday, 20 March 2013 Actualitate"Nu s-a pus problema la niciun procesator să crească importurile de lapte în România. De altfel, importurile sunt undeva între 10-15% şi nu au crescut. Problema pe care o înregistrăm este legată de consum şi cred că trebuie să facem mult mai mult decât atât, să recâştigăm încrederea consumatorului", a declarat Constantin.
El crede că odată ce lucrurile vor fi prezentate joi într-o conferinţă de presă la sediul ANSVSA totul va intra în normal.
Au fost făcute peste 1.000 de analize şi au fost identificate toate fermele cu probleme. Unităţile care aveau probleme cu furajele le-au îndepărtat sau distrus, iar în momentul de faţă şi laptele care provine de la acele firme este bun pentru consum, potrivit ministrului.
"S-au făcut foarte multe analize în această perioadă. Principalul beneficiar al acestor analize, principalul beneficiar al faptului că în România alimentaţia va fi din ce în ce mai sigură este consumatorul", a spus el.
Oficlialul a arătat că trebuie găsite soluţii pentru ca producătorii de lapte să nu fie afectaţi de scăderea vânzărilor.
"Tot ce este pe raft în momentul de faţă este absolut bun pentru consum. Nu există niciun risc din acest punct de vedere", a mai spus el.
Constantin spune că a simţit nevoia să convoace o întâlnire cu reprezentanţii industriei laptelui, pentru că a înţeles că în cursul zilei au avut loc câteva evenimente importante.
"Vreau să încercăm împreună să identificăm soluţii şi să ieşim din acest blocaj, care se pare că s-a creat. Problema principală care cred că este clamată de fermieri pe bună dreptate este aceea că ar putea apărea probleme la livrarea laptelui, deci între producători şi procesatori", a afirmat Constantin.
Vânzările de lapte au scăzut cu aproape 45% în ultimele zile, iar procesatorii au înregistrat pierderi de câteva zeci de miloane de euro din cauza scandalului aflatoxinei, a declarat miercuri Dorin Cojocaru, directorul executiv al patronatului procesatorilor de lactate APRIL.
"O parte din marfă am stocat-o în telemea și o să începem să producem lapte praf până se va relansa consumul", a afirmat Cojocaru.
El a adăugat că marfa este "ultratestată" și că pe raft nu există niciun produs contaminat.
"Produsele lactate de pe rafturile magazinelor sunt foarte sigure. Nu înțeleg de ce a trebuit să riscăm toată industria românească pentru anumite interese", a mai spus el.
Vorbind despre scandalul iscat în urmă cu două săptămâni, ministrul consideră că singurul câştigător a fost "consumatorul român" care este sigur că marfa din magazine poate fi consumată fără riscuri. În acelaşi timp, el a adăugat că acţiunea din luna martie "reprezintă cea mai amplă acţiune de control care a existat în România".
"Cel care a câştigat din acest scandal cred că este consumatorul român. Aici vorbim de 20 de milioane de consumatori din România care astăzi au certitudinea că tot ceea ce se găseşte pe raft este absolut sigur din punctul de vedere al consumului. Ce s-a întâmplat în aceste ultime două săptămâni reprezintă cea mai amplă acţiune de control care a existat în România", a declarat ministrul la România TV.
Privind durata mare de timp necesară acestor analize, ministrul s-a scuzat spunând că a fost un număr mare de teste care au trebuit efectuate, "peste 1000". În cursul zilei de joi rezultatele vor fi date publicităţii. Până atunci, ministrul Daniel Constantin garantează cu funcţia că produsele sunt sigure şi că analizele au fost făcute corect.
"S-au facut peste 1000 de analize în România. O probă durează două sau trei zile. Peste 90% din analize sunt gata. Mâine la ora 13 vom prezenta toate rezultatele. Asigur toţi consumatorii că toate produsele sunt sigure. Garantez că toate rezultatele au fost făcute corect. Garantez cu funcţia care este mai puţin importantă în toată acestă ecuţie", a adăugat el, pentru Citeste rtv.net.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Transportator de lemne sucevean, amendat la Botoșani și cu marfa confiscată de polițiști!
Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au oprit pentru control, pe drumul public din comuna Păltiniș, o autoutilitară condusă de un bărbat de 68 de ani, din județul Suceava, care t...
Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”
„Realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava face parte din programul nostru local de guvernare, care va lega municipiul Botoșani de aeroportul de la Salcea, distanță care se va parcurge &ic...
Preotul Ioan Manoliu a fost depus astăzi la biserica „Sf. Gheorghe” din Drăgușeni!
Preotul Ioan Manoliu de la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Drăgușeni, care a trecut la cele veșnice la începutul acestei săptămâni, a fost depus la biserica în...
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2024 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.80 secunde
Acest website foloseşte cookie-uri pentru a furniza vizitatorilor o experienţă mult mai bună de navigare şi servicii adaptate nevoilor şi interesului fiecăruia. Apăsând Accept sau navigând pe acest website, ești de acord să permiți colectarea de informații prin cookie-uri sau tehnologii similare. Mai multe detalii despre cookie-uri aici