Domnul Profesor Dorcu s-a stins cu aceeasi modestie cu care a trait, luand cu Domnia sa o intreaga epoca din istoria invatamantului botosanean.
Cel din urma mare erudit botosanean, cum sunt sigur ca i-ar fi displacut sa fie numit, Domnul Profesor a ars pentru elevii sai si pentru Botosanii pe care i-a iubit mult mai sincer si cu mult mai putina ostentatie decat altii.
A fost Profesor de istorie, dar si Istoric. In aceasta din urma calitate am avut privilegiul de a-l cunoaste, prin 1993, ca proaspat absolvent al Facultatii de Istorie, cand i-am cerut parerea in legatura cu un articol stiintific al meu referitor la vechiul sat al Manastirii Doamnei.
S-a bucurat pentru preocuparile mele, chiar era incantat si mi-a oferit sugestii pentru definitivarea articolului, incurajandu-ma sa continui pe aceasta cale. Ulterior, drumurile ni s-au mai intersectat, articole ale noastre gasindu-si gazduire in interiorul acelorasi reviste stiintifice.
Ne-am mai intalnit cu diferite prilejuri, la expozitii, inaugurari de carte, simpozioane, si chiar daca trupul depunea eforturi pentru a face fata anilor care tindeau sa-l incovoaie, spiritul era nealterat, coerenta la fel de vizibila, pasiunea la fel de vie, trairea la fel de intensa.
Disparitia Domnului Profesor indoliaza cultura si invatamantul din Botosani.
Acum, Domnul Dorcu este, in eterul astral, alaturi de cei pe care i-a iubit, stimat si despre care a scris sau a vorbit intreaga viata: Eminescu, Iorga, Enescu, Luchian.
Ramas bun, Domnule Profesor. Dumnezeu sa va odihneasca!
DANIEL BOTEZATU,
Inspector Scolar Educativ
