Daniel Botezatu despre banii elevilor pentru navetă: "Guvernarea USL continuă să nesocotească dreptul la educaţie"

Fostul inspector general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Daniel Botezatu, critică modul în care cei care conduc în prezent îşi onorează obligaţiile pe care le au faţă de elevi, făcând referire la decontul navetei.

“Guvernarea USL, cea care promitea că va avea grijă de oameni, continuă să îi ignore şi să nesocotească unul dintre drepturile legitime ale lor, precum dreptul la educaţie. Până în acest moment, elevilor navetişti li s-a decontat plata abonamentelor doar pentru două sau trei luni din precedentul an şcolar, sub pretextul unei anchete care trenează de atâta timp şi care-i are în vedere pe unii transportatori ce practică preţuri foarte mari. În acest moment sunt circa 7.000 de elevi navetişti, în judeţul nostru, cărora ar trebui să li se deconteze cheltuielile aferente transportului la şi de la şcoală. Să nu ne mirăm că în prezent sunt 100. 000 de copii în afara școlii. Avem cea mai mare rată de părăsire timpurie a școlii, de 17.5%", a spus Daniel Botezatu.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...