Dacă la Chișinău se va forma o coaliție cu comuniștii, pentru România vor urma ani extrem de complicați

Dacă la Chișinău se va forma o coaliție cu comuniștii, pentru România vor urma ani extrem de complicați

 Dan Dungaciu  

Este regretabil că România nu este prezentă, în aceste zile, la negocierile privind formarea coaliției de guvernare de la Chișinău, care s-ar putea solda cu cooptarea comuniștilor în Executiv, a declarat, la Digi24, Dan Dungaciu, directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

"Faptul că la Chișinău se află o delegație a Parlamentului European formată din trei membri ai celor trei partide importante ale Parlamentului European înseamnă că Uniunea Europeană percepe la un nivel maxim de gravitate ce se poate întâmpla la Chișinău. Și spun că Uniunea Europeană pentru că senzația mea este că această delegație europeană nu este doar a Parlamentului, ci are, într-un fel sau altul, girul Comisiei Europene", a spus Dan Dungaciu.

"De ce percepe această gravitate? Cred că din două motive: o coaliție cu Partidul Comuniștilor a două partide proeuropene din Republica Moldova înseamnă că Federația Rusă poate câștiga prin negocieri ce a pierdut la urne. Altminteri spus, dacă Federația Rusă a pierdut la urne majoritatea parlamentară, deci guvernamentală, poate câștiga, prin negocieri, supremația indirectă și directă în Republica Moldova, prin aducerea comuniștilor la guvernare. Această delegație are ca prim obiectiv ca Partidul Comuniștilor să nu ajungă la guvernare în Republica Moldova și să fie, totuși, o guvernare proeuropeană din cele trei partide, la Chișinău. A doua chestiune fundamentală pe care insistă delegația europeană este lupta împotriva corupției. Chestiunea corupției va deveni, după părerea mea, aproape un al doilea criteriu politic de aderare a Republicii Moldova la spațiul european. Corupția va deveni, pe agendă, o temă fundamentală pe care Chișinăul nu o poate ignora", a explicat Dan Dungaciu.

O absență "profund regretabilă"

Premierul Victor Ponta și-a anulat, marți, "vizita-fulger" la Chișinău din cauza instabilității politice. Victor Ponta ar fi vrut să aibă o discuţie cu liderii partidelor proeuropene din Republica Moldova.

Pe de altă parte, Administrația Prezidențială a confirmat, luni, informația că vizita lui Klaus Iohannis la Chișinău, programată pentru 22-23 ianuarie, a fost amânată.

"În opinia mea, este profund regretabil că o țară ca România, care are sute de mii de cetățeni în Republica Moldova, nu este prezentă la aceste negocieri esențiale și este parte doar prin telefoane, Facebook sau alte instrumente de acest tip. Cred că România trebuia să fie prezentă, în acest moment, în Republica Moldova. Dacă se va face o coaliție cu comuniștii, pentru România vor urma ani extrem de complicați în politica externă, pentru că Partidul Comuniștilor este un partid profund identitar, în sensul în care proiectul lui politic se suprapune cu un proiect politic împotriva României", a apreciat directorul Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale al Academiei Române.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Alteța Sa Regală, Principesa Sofia, în vizită la Liceul de Artă din Botoșani! (Foto)

Thursday, 15 October 2026

Joi, 15 octombrie 2026, Liceul de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani a avut onoarea de a primi vizita Alteței Sale Regale, Principesa Sofia, în calitate de reprezentantă a Casei Reg...

Un bărbat din Todireni a rămas fără acoperiș deasupra capului din cauza unui incendiu! (Foto)

Thursday, 15 October 2026

Un bărbat de 77 de ani, din localitatea Todireni, a rămas fără un acoperiș deasupra capului, după ce un incendiu puternic i-a distrus locuința. Evenimentul s-a produs în această după-am...

Polițiștii au depistat doar o cerșetoare dezorientată în cazul panicii legate de „microbuzul cu ucraineni care supraveghează case” în Suceava!

Thursday, 15 October 2026

Polițiștii suceveni au demarat cercetări în regim de urgență, la Cajvana, Milișăuți, Solca și nu numai, după ce pe rețelele sociale s-a propagat o informație legată de un ”mic...