CUTREMUR în Vrancea, resimţit şi la Bucureşti
Stiri Botosani Sunday, 2 December 2012 ActualitateVineri noapte, un alt cutremur cu magnitudinea 3,4 a avut loc în Vrancea. Seismul s-a produs la o adâcime de 118 kilometri şi a fost urmat de o replică de 2,6.
"Zona Vrancea este destul de tensionată şi putem oricând să ne aşteptăm la un cutremur mare. Nu trebuie să ne gândim că vine anul acesta sau anul viitor, dar nu putem neglija această posibilitate. Trebuie să fim pregătiţi pentru un astfel de eveniment", a spus, recent, Mircea Radulian, director ştiinţific la Institutul Naţional de Fizică a Pământului, la Kanal D.
Seismologul Gheorghe Mărmureanu a avertizat că un cutremur de 5-6 grade pe scara Richter se poate produce "în perioada imediat următoare", iar un cutremur catastrofal va lovi România în preajma anului 2040.
"Părerile diferă şi pot diferi categoric. Personal, sunt foarte sceptic în ceea ce priveşte aceste predicţii. Aceste metode folosite de seismologi sunt foarte foarte diferite. Şi, atenţie, au un grad foarte mare de eroare. Aproape că nu trebuie să crezi în ele. Realitatea e că încă suntem departe de a face predicţii cu grad de eroare redus", spune, într-un interviu pentru Libertatea.ro, Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului (INFP).
Una dintre metodele des folosite de seismologi este cea bazată pe statistică, arată Radulian. Potrivit calculelor strict statistice, un cutremur de 5 grade apare în zona Vrancea cam o dată la 2 ani, iar unul de 6 cam la 8-10 ani.
"Statistic, un cutremur de 5-6 grade pe scara Richter ar putea apărea în 2012-2013", spune Radulian. În ceea ce priveşte cutremurul catastrofal prezis de seismologul Gheorghe Mărmureanu pentru perioada din jurul anului 2040, Radulian crede că este o predicţie uşor hazardată.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
REACȚIA salvatorilor botoșăneni, după ce un coleg din țară a fost lovit de un cetățean în timpul unei misiuni!
Un pompier din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Argeș a fost lovit de un cetățean în timp ce intervenea la o misiune. După acest incident, salvatorii botoșăneni ...
Menopauza și sănătatea oaselor: ce poți face înainte să apară semne de fragilitate
Scăderea estrogenului influențează procesul de reînnoire a osului și poate accelera pierderea osoasă. Ritmul diferă de la o femeie la alta, iar menopauza nu înseamnă automat osteopo...
Relația dintre liniile de plată, valoarea creditului și miza totală la sloturi online
Printre conceptele importante se numără liniile de plată, valoarea creditului disponibil și miza totală. Înțelegerea relației dintre acești trei factori ajută la interpretarea corectă ...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 2.13 secunde