Cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade, în centrul Italiei. Primarul din Amatrice: "Oraşul nu mai există"
Stiri Botosani Wednesday, 24 August 2016 ActualitateÎn Roma, cutremurul s-a resimţit timp de aproximativ 20 de secunde, potrivit La Repubblica. Nu s-au înregistrat victime până în acest moment.
Primarul oraşului Amatrice a declarat pentru un post de radio că oraşul a fost distrus. "Drumurile din şi spre oraş sunt blocate. Jumătate din oraş a dispărut. Oraşul nu mai există. În acest moment există persoane aflate sub dărâmături. Au avut loc mai multe alunecări de teren, iar un pod este pe cale să se prăbuşească, a declarat Sergio Perozzi.
Agenţia de Protecţie Civilă a Italiei a catalogat cutremurul ca fiind "sever".
Iniţial, cutremurul ar fi avut magnitudinea de 6,4 grade. Acesta a fost urmat de o serie de replici, notează La Repubblica.
În 2009, un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade care a avut loc în regiunea Aquila, şi care s-a resimţit şi în capitala Italiei, a lăsat peste 300 de victime.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Și-a bătut soția de la o ceartă, polițiștii l-au reținut 24 de ore!
La data de 02 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 65 de ani, din localitate...
Hram la o biserică din Botoșani. Credincioșii se vor putea închina la moaștele Sfântului Ierarh Nectarie!
Credincioșii din municipiul Botoșani sunt invitați să participe, în zilele de 8 și 9 noiembrie 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii „Sfântul Apostol Andrei și Sfântu...
AJPIS Botoșani: Alocațiile de stat pentru copii, indemnizațiile pentru creșterea copilului, stimulentele de inserție și drepturile persoanelor cu dizabilități, plătite în avans
Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS), prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Botoșani, va efectua, în luna noiembrie 2026, plata...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.68 secunde