Cursuri de Maiestrie cu pianistul Pavlos Yallourakis, organizate la Botosani - VIDEO

Începând cu data de 16 martie 2015, Liceul de Artă Ştefan Luchian va fi gazda unui curs de Master Class, susţinut de pianistul grec Pavlos Yallourakis.

La cursurile de măiestrie pianistică vor participa atât profesorii, cât şi elevii de la liceele de artă din Bacău, Botoșani, Piatra Neamț și Suceava.

Pavlos Yallourakis este un pianist grec, născut la Atena, în anul 1974. La vârsta de şase ani şi-a început studiile muzicale în oraşul natal, continuându-le şi la Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi, sub îndrumarea profesoarei Mihaela Constantin (1991-1992).

În anul 1993 a obţinut diploma Conservatorului Naţional din Atena cu calificativul excelent, fiind apoi admis, în acelaşi an, ca bursier al statului francez, la Ecole Normale de Musique din Paris, clasa profesoarei Germaine Mounier. A obţinut numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale, dintre care se remarcă Marele Premiu obţinut în cadrul Festivalului Internaţional desfăşurat la Sofia, Bulgaria.

Pavlos Yallourakis a înregistrat, pentru Postul Naţional de Radio din România, Concertul nr. 3 de Ludwig von Beethoven. În anul 2002 a fost invitat ca membru în juriul Concursului Albert Roussel de la Sofia, iar în anul 2010 a participat ca membru în juriul Concursului Maria Cherogiorgou din Atena.

Din anul 2000, a fost numit profesor asistent la clasa de pian a Şcolii Normale de Muzică Alfred Cortot din Paris. Pianistul Pavlos Yallourakis a susținut cursuri de măiestrie, la Botoșani, și în anul 2013.
 

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Bombă de aruncător și focos fuzant de artilerie, găsite de muncitori în timp ce lucrau la Șoseaua de Centură a Botoșaniului!

astăzi, 20:58

O bombă de aruncător și un focos fuzant de artilerie au fost descoperite, în această după-amiază, în localitatea Orășeni Vale, comuna Curtești. Muniția a fost găsită de o pe...

MAI despre părinții care își sperie copiii pentru vizualizări pe TikTok: „Este un abuz emoțional”

astăzi, 20:27

Ministerul Afacerilor Interne reacționează, pe pagina de socializare, în legătură cu trendul de pe TikTok prin care părinții îi sperie pe copii. „Dacă cel care filmează r&...

Moșii de toamnă, zi de pomenire a celor adormiți întru Domnul. Credincioșii sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie!

astăzi, 19:28

Moșii de toamnă reprezintă un moment de rugăciune și aducere-aminte pentru cei trecuți la cele veșnice. În această zi, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe părinți, bunici, st...