Curajos la beţie: S-a izbit cu maşina în gard!

Curajos la beţie: S-a izbit cu maşina în gard!

   Arhiva

A crezut că întunericul îl va apăra de vigilenţa oamenilor legii, dar norocul nu i-a surâs: botoşăneanul în vârstă de 26 de ani s-a oprit cu maşina în gardul unei locuinţe!

În noaptea de luni spre marţi, în jurul orei 00.40, în timp ce conducea un autoturism pe strada George Enescu din municipiul Dorohoi, G. R., de 26 de ani, din municipiu, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a părăsit carosabilul, izbindu-se în gardul unei locuinţe.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l concentrație de alcool în aerul expirat; ulterior acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

"În cauză s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere, de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge", informează IPJ Botoşani.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Au început pregătirile pentru desființarea inspectoratelor şcolare generale. Ce spune ministrul despre șefii ISJ-urilor!

astăzi, 10:43

Ministrul delegat pentru învăţământul preuniversitar, Sorin Ionescu, a declarat la TVR Info, duminică, că în 31 august 2027 trebuie să nu mai avem inspectorate şcolare. El a m...

Revoluție la FC Botoșani după eșecul cu Universitatea Craiova! Iftime anunță: ”Mă tentează!”

astăzi, 08:17

Valeriu Iftime este gata să facă o adevărată revoluție la FC Botoșani. După eșecul suferit de moldoveni în fața Universității Craiova, finanțatorul lui FC Botoșani a dezvăluit c...

Flăcări, în miez de noapte, la Albești! Locuință salvată de pompierii botoșăneni!

astăzi, 07:37

Un incendiu s-a produs, noaptea trecută, într-o gospodărie din localitatea Albești. Acoperișul unei case, dar și bunurile dintr-o cameră au fost cuprinse de flăcări. La caz s-au depla...