Cuptoarele din Centrul Vechi, unicat în ţară! Vezi când va fi gata amenajarea acestora

Lucrările la cuptoarele medievale din Centrul Vechi, descoperite în timpul derulării proiectului de reabilitare şi modernizare a zonei, sunt aproape de finalizare.

Specialiştii care au lucrat la conservarea acestor vestigii arheologice şi la amenajarea muzeului au spus că în circa zece zile proiectul va fi finalizat iar ceea ce vor vedea vizitatorii va fi unicat în ţară.

 "Am reușit în acești trei ani să prelucrăm materialul pentru aceste cuptoare și după ce am l-am prelucrat au apărut argumentele clare că ele sunt datate secolul XV, perioada Alexandru cel Bun. Am găsit aici foarte multe dovezi ale Botosaniului Vechi, mă refer la secolul XIX. Am găsit ruinele vechii librării Lumina. Am avut bucuria să dăm de vechea Zona Industrială a orașului medieval Botoşani. În total am descoperit 11 cuptoare și ni s-a dat mână liberă să le alegem pe cele mai semnificative și le-am ales. Sunt cuptoare unicat în țară", a spus Dan Fărtăiş, expert restaurator din cadrul Centrului de Restaurare Suceava.

El a precizat că volumul de muncă a fost imens, fiind vorba de o suprafaţă de 2.960 de metri pătraţi pe care s-au făcut săpături şi cercetări.





“Materialul rezultat a fost într-adevăr spectaculos, o ceramică de bună calitate, meșterii de la acea vreme cunoșteau tehnologiile practicate. Ceramica se prelucra cu ardere oxidantă", a adăugat Fărtăiş.

Cuptoarele, acoperite cu sticlă, vor putea fi admirate doar din exterior şi asta pentru că în interior trebuie păstrate un microclimat de temperatură şi umiditate pentru conservarea acestora. Din cele 11 cuptoare descoperite au fost păstrate patru.â

La cercetări au participat experţi de la Muzeul Bucovina din Suceava şi de la Muzeul Judeţean Botoşani.

"Echipa de cercetare a fost condusă de Florin Hău, care din păcate nu mai este, colegul Ştefan Dejan care este arheolog, eu sunt expert retaurator şi colegul de la Botoşani, Eduard Setnic, care este tânăra speranţă a municipiului Botoşani", a ad[ugat Fărtăiş.

 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Dominic Fritz, după ce Sahra Wagenknecht a cerut ca Germania să nu mai plătească alocații pentru copiii românilor: ”Dacă i-o tăiaţi zidarului din Botoşani….”

Tuesday, 10 November 2026

Preşedintele USR, Dominic Fritz, a reacţionat marţi la declaraţiile politicienei germane Sahra Wagenknecht, fondatoarea unui partid populist de stânga, care a cerut ca Germania să nu mai pl...

Movie Night la Colegiul Național „Grigore Ghica” Dorohoi sau adolescența în lumina reflectoarelor! - FOTO

Tuesday, 10 November 2026

Pe 6 noiembrie, Sala Teatrului din Dorohoi a devenit scena unei povești în care personajele principale au fost elevii Colegiului Național „Grigore Ghica”. Sub tema MOVIE NIGHT, ...

E sărbătoare în biserica din orașul Botoșani închinată Sfântului Mina, ocrotitorul celor păgubiți! - Foto

Tuesday, 10 November 2026

Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Mina” din cartierul Tulbureni, municipiul Botoșani, își sărbătorește miercuri, 11 noiembrie, hramul. Are o istorie de secole, fiind ...