Reprezentanţii municipalităţii au găsit o rezolvare pentru zonele din oraş unde iluminatul public lipseşte cu desăvârşire după lăsarea întunericului, din cauza becurilor arse.
Cornel Herghelegiu, directorul Direcţiei de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei, a precizat că în aceste zone vor fi puse becurile care până acum au asigurat iluminatul pe strada Primăverii, unde au fost puse becuri cu LED.
“Am avut un proiect pilot pe strada Primăverii care îşi dovedeşte rezultatele pozitive. De altfel, şi impactul în rândul cetăţenilor a fost unul benefic şi am decis să propunem iluminarea cu LED şi pe Bulevardul M. Eminescu într-o primă etapă din intersecţia de la Carrefour până la Casa Tineretului, urmând ca acesta să fie extins. Având în vedere că a fost schimbat sistemul de iluminat de pe strada Primăverii, toate becurile recuperate de acolo sunt folosite pentru a fi înlocuite în zonele cu probleme", a spus Herghelegiu.
Cât priveşte rezolvarea celorlalte probleme din reţeaua de iluminat public, care ţin de realizarea unor investiţii mai ample, totul depinde de negocierile cu E.on.
“Continuă discuţiile cu E.on în vederea preluării reţelei de iluminat public, săptămâna trecută şi-au manifestat disponbilitatea de a programa o întâlnire cu noi pentru a avansa o sumă", a mai precizat directorul Direcţiei de Dezvoltare Locală din cadrul Primăriei Botoşani.
Cum va rezolva municipalitatea problemele cu iluminatul public!
Claudia Luca Tuesday, 2 February 2016 ActualitateSpune-ne opinia ta

0748.883.507
Botosani, Botosani
stiri@botosani.ro
Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri
Pagină generată în 0.54 secunde