Cum sunt distruse ambulanţele chiar la sediul serviciului de intervenţii. Explicaţile autorităţilor, halucinante

Situaţie incredibilă la Staţia Judeţeană de Ambulanţă. De aproape 30 de ani, parcarea şi drumul de acces către staţie este un tărâm al gropilor şi  „craterelor”, fiindcă autorităţile habar nu au cine este proprietarul acestui teren, deci nu pot face reparaţii.

Staţia Judeţeană de Ambulanţă Botoşani este găzduită de o clădire situată într-o curte interioară, încadrată din trei părţi de Centrul Judeţean de Transfuzii, Policlinica Stomatologică şi Spitalul Judeţean „Mavromati”. 

 

Pentru a pleca la intervenţie, ambulanţele trebuie să treacă printr-o parcare dar şi pe un drum de aproximativ 100 de metri până la strada principală. Cei 100 de metri sunt însă un adevărat coşmar pentru ambulanţierii care trebuie să plece în trombă. 

Drumul este efectiv plin de gropi şi cratere adânci, pline cu noroi şi apă când plouă. Iarna, pe ninsoare, gropile devin capcane distrugătoare, chiar şi pentru şoferii obişnuiţi deja cu poziţionarea şanţurilor şi craterelor. 

Deşi situaţia este cunoscută, iar maşinile pleacă greu la intervenţii şi suferă uzură pronunţată chiar în curtea Staţiei de Ambulanţă, autorităţile nu au ridicat niciun deget pentru a remedia situaţia. Iar explicaţia este halucinantă, nimeni nu cunoaşte proprietarul căii de acces.

Zi de zi prin gropi, în pas de melc Personalul de la Ambulanţă se plânge că-şi face din ce în ce mai greu meseria din cauza infrastructurii rutiere din Botoşani. Judeţul are majoritatea drumurilor, fie că este vorba de cele comunale, judeţene sau naţionale, de proastă calitate. Multe au gropi, sunt denivelate şi pe deasupra foarte înguste. 

Tocmai de aceea ambulanţierii spun că ajung foarte greu la intervenţii, timpul pierdut prin gropi, ducând la riscuri enorme pentru pacienţii în stare gravă. Sunt porţiuni de drum unde ambulanţa nu poate merge cu mai mult de 40-50 de kilometri la oră, în afara localităţii. 

„Timpul nostru de reacţie depinde de starea drumului. Iar starea drumului este precară în tot judeţul. Trebuie căutate rute alternative. Infrastructura face diferenţa între viaţă şi moarte”, spune medicul Nicuşor Curteanu, purtător de cuvânt SJA. 

Mai mult decât atât ambulanţele, inclusiv cele noi au nevoie de reparaţii la numai 2-3 luni de funcţionare. De altfel până să ajungă la gropile de pe drumurile judeţului, ambulanţele se chinuie să facă faţă prin gropile care duc de la Staţia Judeţeană de Ambulanţă la strada principală. Zilnic, ambulanţele merg din groapă în groapă, pe o porţiune de aproximativ 100 de metri.   

Autorităţile habar nu au cine este proprietarul drumului

De aproape 30 de ani ambulanţele îşi rup roţile în gropile de pe drumul de acces. Nimeni nu a luat nicio măsură pentru reabilitarea acestui drum. Iar explicaţia este halucinantă. Autorităţile nu cunosc nici astăzi cine este proprietarul drumului de acces, pe care circulă zilnic ambulanţele. Şefii de la Consiliul Judeţean spun că s-au apucat totuşi să-l caute.  

„Am demarat în acest sens demersuri pentru a identifica proprietarul terenului prin care se face accesul autospecialelor şi a identificării soluţiei juridice”, spune Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani. 

Şefii judeţului spun că abia după ce va fi identificat se va găsi o soluţie prin care terenul să ajungă în proprietatea statului. După aceea epopeea birocraţiei româneşti continuă cu cedarea terenului către Primărie sau Consiliul Judeţean şi mai apoi reabilitarea drumului. Asta în cazul în care proprietarul va fi găsit.

Sursa: Adevărul

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Ciocnire violentă între două mașini la Vlădeni, au intervenit pompierii!

astăzi, 17:35

Conduceți prudent! Un accident rutier a avut loc, în  urmă cu puțin timp, în localitatea Vlădeni. În eveniment au fost implicate două autoturisme. La fața locului au aj...

Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” a împlinit 31 de ani de la înființare! (Foto)

astăzi, 17:05

Vineri, 27 martie, militarii din cadrul Batalionului 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” au sărbătorit 31 de ani de existență, trei decenii de istorie, dedicare și profesionalism. Ac...

Un bărbat din Botoșani a fost reținut de polițiști, vezi care este motivul!

astăzi, 16:14

La data de 28 martie 2026, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit pentru control, pe strada Octav Onicescu din municipiul Botoșani, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din com...

-->