Cum s-a produs accidentul de la Pojorâta, în care a fost implicată o mașină din Botoșani!

Din primele cercetări ale polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza pătrunderii pe sensul opus de circulație a autoturismului cu numere de Botoșani, în împrejurări care vor fi stabilite în cadrul anchetei.

Chiar dacă șase persoane au fost transportate la spital, din fericire, consecințele nu au fost foarte grave, în ciuda panicii și a stării de șoc a celor implicați. Polițiștii au înregistrat în raportul de eveniment doi răniți ușor, un șofer și un pasager dreapta față, din același autoturism.

 

Ambii șoferi implicați au putut fi testați cu etilotestul, nu era băuți și aveau permise de conducere valabile.

Șase persoane la spital!

Accidentul rutier s-a produs în comuna Pojorâta, din județul Suceava. La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

În urma evenimentului rutier, șase persoane, printre care doi minori, conștiente și cooperante, au primit îngrijiri medicale. Ulterior, au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare.

Potrivit martorilor, una dintre mașinile implicate (culoarea roșie) avea numere de Botoșani, cealaltă fiind înmatriculată în străinătate.



 

 

Spune-ne opinia ta

Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani

Jandarmii botoșăneni au intervenit în sprijinul unei persoane implicate într-un accident rutier!

astăzi, 11:00

Un accident rutier produs în această dimineață pe raza comunei Hănești s-a soldat cu rănirea unei persoane. În urma unui apel la numărul unic de urgență 112, primii care au aju...

Controale la comercianții de produse alimentare en-gros, amenzi de peste 35.000 de lei!

astăzi, 10:26

La data de 11 noiembrie 2026, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu specialiști din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Con...

Alertă meteo de Cod Galben pentru județul Botoșani!

astăzi, 10:20

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de Cod Galben care vizează și județul Botoșani. Avertizarea meteo – Cod Galben de vânt puternic, este valabilă vine...