În România se vând anual sute de mii de dispozitive de supraveghere. Cele mai multe dintre acestea sunt folosite în spionajul economic sau în supravegherea partenerilor de afaceri. Deşi multe persoane ajung să fie paranoice în legătură cu înregistrările video sau audio, preşedintele Companiei de Anchete şi Filaj, Mihai Belu, spune că doar în 25% din cazuri suspiciunea unui client se adevereşte, iar în 40% din cazuri, după o singură scanare, se identifică un risc de securitate, scrie Adevarul.

"În aceste situaţii, pentru depistarea microfoanelor şi a camerelor ascunse este mai bine să se apeleze la specialişti, pentru că acestea pot fi ascunse în locuri greu accesibile şi, dacă se folosesc dispozitive ieftine, este posibil ca persoanele respective să ajungă să spargă toţi pereţii fără să găsească nimic", a declarat Mihai Belu pentru Adevarul.

Aparatura folosită de detectivi în depistarea dispozitivelor de spionaj costă peste 13.000 de euro şi încape într-o valiză obişnuită. Această trusă conţine aparate performante pentru verificarea existenţa emisiilor pe diverse frecvenţe radio, în infraroşu, transmisii video wireless sau a altor tipuri de microfoane. Tariful pentru o astfel de operaţiune este de 400 de euro pentru 100 de metri pătraţi.

Cum au fost montate camerele video la Consiliul Judeţean Iaşi

Camerele de supraveghere din birourile vicepreşedinţilor Consiliului Judeţean Iaşi erau de producţie coreeană, filmau alb-negru şi costă aproximativ 500 de dolari fiecare. Montarea lor se face destul de greu şi ar fi durat circa o oră şi jumătate, estimează Mihai Belu.

"În astfel de cazuri este nevoie de 6-7 oameni, iar întreaga operaţiune durează cam o oră şi jumătate. Mai întâi se fotografiază locul în care urmează să fie amplasate camerele. Apoi se scoate tocul uşii şi este spart peretele pentru a fi găsite firele de la reţeaua electrică. Au avut noroc în acest caz, pentru că firele erau aproape de tocul uşii. Dispozitivul a fost alimentat de la firele electrice, după care în jurul acestuia s-a pus o pastă specială de umplere. Evident, s-a avut grijă să se păstreze un orificiu foarte mic, de dimensiunea unui vârf de ac, prin care camera să poată înregistra imagini. Apoi a fost vopsit locul în aceeaşi nuanţă cu restul peretelui, eventual a fost folosit şi praf pentru a nu fi observată vreo diferenţă. Cu siguranţă resturile au fost aspirate, iar la sfârşit a mai fost făcută o poză pentru a o compara cu cea dinaintea montării dispozitivului", a explicat Mihai Belu.