Cum îşi stabilesc liberalii din Botoşani candidaţii la alegerile locale din 2016
Stiri Botosani Friday, 19 June 2015 ActualitateCo-preşedintele PNL Botoşani, Cătălin Flutur, a precizat că acolo unde sunt mai multe candidaturi se va decide prin măsurarea candidaţilor, prin sondaje la nivel de localitate.
“Acolo unde există un primar în funcţie şi dacă a avut rezultate în mandatul respectiv prima opţiune va fi primarul în funcţie. Acolo unde nu avem primar în funcţie lupta este deschisă şi este un lucru absolut corect. Suntem în acest proces de fuziune în care fiecare partid a avut oameni sau activişti foarte buni. Când au intrat în politică au intrat şi cu gândul să performeze, pentru ca apoi să poată să performeze şi în domeniul administrativ şi probabil vom avea foarte multe localităţi, şi e un lucru extraordinar de bun, unde vor fi minim două opţiuni. Acolo unde există mai multe oţiuni până în data de 2 noiembrie avem obligaţia ca la nivel de organizaţie să facem sondaj", a declarat Cătălin Flutur.
Acesta a ţinut să precizeze şi ce se va întâmpla cu cei care îşi vor critica în spaţiul public colegii din partid.
“Comisia de unificare a hotărât că membrii de partid care îşi atacă în mod public colegii sau persoanele care doresc să intre în PNL vor fi excluşi din partid", a conchis Flutur.
Spune-ne opinia ta
Vezi alte știri publicate de Stiri Botosani
Trece la concedieri: Rogobete pregătește o strategie împotriva medicilor care pleacă la privat în timpul programului de spital!
Propunerea urmărește să le ofere managerilor de spitale posibilitatea de a lua măsuri împotriva angajaților care încalcă în mod repetat programul de lucru. Concedierea ar urma ...
Un medic din Botoșani face „propuneri ironice” către conducerea „Mavromati”: „Medicina nu se practică după clepsidră”
Dr. Dorin Șcladan, medic primar obstetrică și ginecologie în cadrul Maternității din Botoșani, a făcut câteva „propuneri formulate ironic” și adresate către conducerea...
Botoșani, gata să facă pasul cel mare! Valeriu Iftime anunță: „Am doi portughezi pe listă! Le dau putere"
În vârstă de 66 de ani, Valeriu Iftime a intrat în fotbal în urmă cu aproape un deceniu și jumătate. De-a lungul anilor, FC Botoșani a reușit să evolueze în cupele...

Newsletter
Abonează-te la Newsletter-ul Stiri Botoșani pentru a fi la curent cu cele mai noi știri și reportaje!
© 2026 WEB EMOTION SRL | Toate drepturile rezervate.
Web Emotion, Live.Botosani.ro, Botosani.ro Stiri.Botosani.ro si logo-urile acestora sunt marci inregistrate ale Web Emotion. Toate celelalte marci sunt proprietatea companiilor detinatoare. Reproducerea continutului din acest site este permisa numai cu acordul Web Emotion.
Termeni și condiții | Politica de confidențialitate | Despre Cookie-uri | Setări cookie-uri
Pagină generată în 0.85 secunde