Guvernul a majorat salariul minim la 670 lei profitând de un angajament faţă de FMI care impune indexarea acestuia cu inflaţia, însă omite să precizeze din ce an.

Executivul s-a angajat faţă de Fondul Monetar Internaţional (FMI) că va majora salariul minim doar cu rata inflaţiei. Cu toate acestea, recent, autorităţile au anunţat că valoarea acestuia va creşte cu 70 lei, la 670 lei, în 2011, în condiţiile în care rata anuală a inflaţiei este estimată de Comisia Naţională de Prognoză la 6,2% pentru 2010, iar prognoza BNR pentru finele anului este de 8,2%. Prin urmare, salariul minim nu ar fi trebuit să depăşească 640 - 650 de lei. Cum a ajuns, însă, Guvernul la 670 lei? Printr-o interpretare forţată a prevederilor acordului cu FMI, după cum admit reprezentanţii Ministerului de Finanţe.

"În documentul cu FMI nu se precizează că salariul minim se indexează cu rata inflaţiei din 2010. În consecinţă, Guvernul a decis să ia în calcul atât rata inflaţiei din 2010, cât şi pe cea din 2009, an în care salariul minim nu a fost indexat", explică surse oficiale. Acestea susţin că interpretarea dată de Guvern nu va fi considerată excesivă de FMI, argumentând că acest angajament a fost formulat intenţionat mai vag pentru a permite Guvernului să negocieze cu partenerii sociali. Astfel, rata anuală a inflaţiei de 5,59%,  din 2009, cumulată cu rata prognozată pentru 2010, de 6,2%, a dus la o majorare a salariului minim cu 11,8%, de la 600 la 670 lei.

Poziţia FMI

FMI, prin vocea şefului delegaţiei trimise la Bucureşti, Jeffrey Franks, s-a arătat reticent faţă de intenţia Guvernului de a majora salariul minim. Franks a evitat să indice o valoare pe care FMI ar considera-o sustenabilă şi s-a limitat să avertizeze ferm că o majorare peste posibilităţi a acestuia va dăuna economiei.

Prins între angajamentul faţă de FMI şi sindicate, Executivul a găsit o breşă de "exprimare" pe care a exploatat-o pentru a împăca ambele părţi. Decizia are o conotaţie politică foarte puternică, mai ales în actualul context economic, în care statisticile arată că productivitatea muncii a scăzut în 2009, după ce ani la rând crescuse. Impactul salariului minim, pe care guvernanţii se străduiesc să îl atenueze în buget decuplând de cuantumul său alte retribuţii sau ajutoare, nu este neglijabil în ansamblul economiei, iar opiniile, nu numai cele ale politicienilor, dar şi ale economiştilor sunt împărţite.

Avantaje vs dezavantaje

Majoritară este, însă, părerea că o creştere a salariului minim nejustificată de productivitate influenţează negativ piaţa muncii. Atâta timp cât angajatorii vor fi forţaţi, prin decizie guvernamentală, să dea salarii mai mari, fără ca dife­renţa să se regăsească într-o producţie pe măsură, există riscuri serioase ca o parte dintre angajaţi să-şi piardă locurile de muncă, iar pentru cei care vor să se angajeze să se îngusteze plaja de posibilităţi. Cele mai afectate vor fi persoanele cu salariile cele mai mici, adică exact cele pe care Guvernul crede că le ajută printr-un salariu minim crescut, şi cele cu o calificare redusă sau fără experienţă, care, de regulă, găsesc mai greu de lucru.

Fără o productivitate mai mare, fondul salarial disponibil la nivel naţional rămâne constant. Astfel, aceeaşi bani se vor redistribui la mai puţini angajaţi, odată ce salariile minime vor creşte şi, odată cu ele, revendicările altor categorii şi, implicit, salariile lor. Pe de altă parte, există riscul ca angajatorii să vrea să îşi recupereze costurile de producţie crescute din cauza salariilor mai mari, prin preţuri mai mari. Consecinţa va fi o rată a inflaţiei peste estimări care echivalează cu o diminuare a puterii de cumpărare, care va topi banii obţinuţi în plus prin majorarea salarială. 

La polul opus există opinia, susţinută mai mult ideologic decât economic, potrivit căreia majorarea salariului minim stimulează angajaţii să muncească mai mult, generează un şomaj nesemnificativ şi, în ansamblu, ridică nivelul de trai, combătând exploatarea de către angajatori. Efectele deciziei Guvernului se vor resimţi în 2011, dar, aşa cum afirma guvernatorul Isărescu, este improbabil ca prosperitatea să fie obţinută prin legi.

Sursa: Capital